Iohannis, atac la PSD chiar din forul CSM: Majoritatea parlamentară s-a dedicat trup și suflet să îi apere pe infractori!

Președintele Klaus Iohannis a transmis un nou mesaj împotriva majorității parlamentare chiar din forul cel mai important al Justiției din România.

'Prin votul exprimat la referendumul din 2019, românii au transmis clasei politice un puternic semnal că independenţa Justiţiei şi buna sa funcţionare nu sunt lucruri negociabile şi reprezintă coordonatele dezvoltării unei Românii europene. Românii au dat, totodată, un mesaj clar şi pentru continuarea luptei anticorupţie şi suntem datori să răspundem onest tuturor acestor solicitări legitime ale cetăţenilor. Procesul de reparare a legilor Justiţiei, de creare a unui cadru legislativ coerent, stabil şi de implementare a recomandărilor MCV, ale Comisiei de la Veneţia sau ale GRECO a început deja.' a spus Iohannis.

'Motivul pentru care acest demers nu s-a finalizat însă este bine cunoscut: o majoritate parlamentară care nu numai că nu a făcut niciun secret din faptul că este ostilă unor reforme reale ale sistemului judiciar, dar care s-a şi dedicat trup şi suflet adoptării unor legi menite să-i apere pe infractori. O majoritate parlamentară care, chiar şi după sancţiunea dură primită în 2019 din partea românilor, nu s-a sfiit să voteze măsuri contrare interesului public ori să întârzie adoptarea unora extrem de necesare', a afirmat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a punctat că legislaţia în domeniul Justiţiei trebuie să fie rezultatul unor dezbateri ample purtate în următorul Parlament, cu o altă majoritate, construită în jurul unor forţe politice profund ataşate valorilor democratice. El a arătat că CSM trebuie să se implice în acest proces.

'Profesioniştii din sistemul judiciar, asociaţiile profesionale şi Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să fie parte din acest proces, pentru ca normele să reflecte realitatea socială, nevoile stringente ale sistemului judiciar, astfel încât acesta să funcţioneze în mod optim pentru democraţia noastră. În acest context, susţinerea de către Consiliul Superior al Magistraturii a implementării recomandărilor organismelor europene, în beneficiul întregului sistem judiciar, este una deosebit de valoroasă. Nu îmi pot imagina acest demers fără implicarea CSM. Vocea dumneavoastră este extrem de importantă şi, de aceea, mă aştept să aveţi intervenţii profesioniste şi obiective', a transmis Iohannis.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a reunit, joi, pentru a-şi alege noua conducere - preşedintele şi vicepreşedintele. Preşedinte Klaus Iohannis este  prezent la bilanţul activităţii CSM pe anul 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel