EXCLUSIV  Investiţii străine în România. Ramona Jurubiţă (CIS): Ăsta e primul mesaj important

investiții
investiții

Ramona JURUBIȚĂ, Președinte Consiliul Investitorilor Străini, a vorbit în exclusivitate despre atragerea investițiilor străine în țara noastră, în direct, la evenimentul “Upgrade Romania - Investițiile, motorul de pornire a economiei“, organizat de DC MEDIA GROUP. 

”Trebuie punctat și este un lucru pozitiv, schimbarea de paradigmă în ceea ce privește creșterea economică, respectiv accentul pus pe investiții. Cred că este important să luăm în calcul în egală măsură investițiile private și publice, atât cu capital autohton, cât și străine. În același timp trebuie să fim conștienți că prognozele la nivel global, în ceea ce privește investițiile, acestea sunt în scădere. (...) Deși ne așteptăm la o inversare a ritmului scăderii, în sensul în care să reușim să atragem investiții străine, cred că primul mesaj important este acela că este foarte, foarte important să știm că suntem în competiție cu celelalte țări din jur, în ceea ce privește atragerea acestor investiții în România. Pe lângă atractivitatea contextului local, de la politici publice până la implementarea unei investiții în economie, trebuie să avem o abordare mult mai proactivă în ceea ce privește atragerea acestor investiții”, a declarat Ramona JURUBIȚĂ, Președinte Consiliul Investitorilor Străini, în exclusivitate la DC News

Vezi mai multe în video: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel