Întâlnire Cîțu-Iohannis. Moșteanu, mesaj pentru președinte

Sursă foto: Facebook Klaus Iohannis
Sursă foto: Facebook Klaus Iohannis

Ionuț Moșteanu a vorbit despre întâlnirea dintre Florin Cîțu și Klaus Iohannis.

Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR PLUS, i-a transmis un mesaj lui Klaus Iohannis:

„Înțeleg că astăzi e o întâlnire între președintele Klaus Iohannis și premierul Cîțu. Sper ca, în urma acestei întâlniri, președintele Klaus Iohannis să îi ceară lui Florin Cîțu să facă un pas în spate și astfel să terminăm această criză politică, să ne reașezăm la masă cu partenerii de la PNL și UDMR, să continuăm ce am început acum 8 luni și anume un nou premier de la PNL.

Sper ca asta să fie decizia, va fi o decizie înțeleaptă, de oameni de stat, care ar debloca această situație“, a precizat Ionuț Moșteanu într-o conferință de presă.

Moşteanu şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că preşedintele Iohannis nu şi-a exercitat mai devreme rolul de mediator, prevăzut de Constituţie. El a opinat că mesajele transmise până în prezent de către preşedinte au fost de "activist" PNL.

"Din păcate, nu de mesaje publice era nevoie, ci de exercitarea activă a rolului de mediator dat de Constituţie. Şi ar fi fost bine ca acest lucru să se întâmple miercuri sau joi, când avea pe masă hârtia de revocare a lui Stelian Ion. Atunci ar fi avut toate pârghiile şi toate posibilităţile să deblocheze situaţia, această criză în care a aruncat Florin Cîţu coaliţia şi ţara. Însă nu ştiu de ce nu a făcut-o. Din punctul meu de vedere, mesajele acelea au fost de activist PNL, din păcate. Ar fi fost bine să îşi exercite rolul de mediator", a spus el, potrivit Agerpres.

Semnături moțiune cenzură. Moșteanu: E fără precedent

Ionuț Moșteanu (USR-PLUS) a declarat, luni, că 'este fără precedent' ce se întâmplă zilele acestea, în Parlament.  „Este fără precedent ca o majoritate să blocheze dreptul constituțional al minorității de a depune o moțiune de cenzură.', a explicat Moșteanu. 

Ulterior, Moșteanu a vorbit despre semnăturile pentru moțiunea de cenzură spunând că „echipa domnului Florin Cîțu contestă semnăturile parlamentarilor.“

„Este, din nou spun, fără precedent în Parlament.“, a adăugat Moșteanu. 

„O semnătură olografă rămâne o semnătură olografă și atunci când este scanată, când este pe un șervețel sau pe un colț de hârtie. De un an și jumătate, în Parlamentul României, se votează prin telefon. S-au votat legi importante pentru toți românii cu un simplu apel telefonic și cu un răspuns de la capătul celălalt pentru sau împotrivă. Se votează electronic pe tabletă.“, a precizat Moșteanu (citește continuarea AICI).

USR-PLUS și AUR nu mai au nicio șansă cu moțiunea de cenzură. Căderea Guvernului, la mâna PSD

PNL va depune astăzi la ședința birourilor permanente reunite ale Parlamentului o cerere pentru verificarea legalității semnăturilor de pe moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR.

Se pare că mai multe semnături nu au fost date în mod regulamentar. Unii parlamentari nu erau în România, dar totuși semnătura lor ar fi apărut cu ajutorul programului de editare Photoshop.

Dacă se descoperă că s-a semnat ilegal, USR-PLUS și AUR și-a pierdut dreptul depunerii unei moțiuni în această sesiune. Practic doar PSD mai poate depune moțiune cenzură pentru că ceilalți și-au consumat semnătura pe sesiunea aceasta. Și-au consumat-o practic pe un act ilegal. Au tras glonțul fără să dea jos Guvernul. Este o chestiune de formă, în sensul că USR-PLUS și AUR nu au avut numărul de semnături corect, dar ei au depus-o, neajungându-se la citirea sa în plenul Parlamentului (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel