Inscripţii de 4.000 de ani, descoperite în Egipt

Inscripţii în calcar, vechi de aproximativ 4.000 de ani, au fost descoperite în Egipt.

O echipă alcătuită din arheologi egipteni şi germani a descoperit în cartierul Al-Matariya din Cairo mai multe pietre de calcar pe care sunt gravate inscripţii ce ar putea avea o vechime de 4.000 de ani, a anunţat marţi Ministrul Antichităţilor din Egipt, citat de DPA. Unele dintre acele fragmente datează din timpul dinastiei a 12-a şi dinastiei a 20-a, pe vremea Regatului Mijlociu Egiptean şi a Noului Regat Egiptean.

Arheologii au descoperit, de asemenea, fragmente din mai multe statui. Expertul german în egiptologie Dietrich Raue, coordonatorul acestei misiuni arheologice, a spus că una dintre inscripţii se referă la vechiul zeu Atum, considerat responsabil pentru inundaţiile produse de Nil din Perioada Târzie a Egiptului Antic, între anii 664 î.e.n. şi 332 î.e.n.

În martie 2017, aceeaşi misiune arheologică a descoperit bustul unei statui uriaşe, o reprezentare a unui faraon mai puţin cunoscut, Psamtik I, care a domnit între anii 664 î.e.n. şi 610 î.e.n. Excavaţii suplimentare au reuşit să scoată la suprafaţă şi celelalte fragmente ale statuii.

Al-Matariya, un cartier din estul oraşului Cairo, a făcut parte în trecut din oraşul antic Heliopolis, supranumit 'Oraşul Soarelui'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel