Incendiu fabrică Topoloveni. Flăcările, stinse după 19 ore

Ultimele focare ale incendiului de la o fabrică de conserve din localitatea argeşeană Topoloveni au fost lichidate miercuri, după aproximativ 19 ore de la izbucnire. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pentru stingerea incendiului au acţionat 17 echipaje de pompieri. 

"Nouă autospeciale cu apă şi spumă şi două autoscări de intervenţie la înălţime, două ambulanţe SMURD şi şase autospeciale de primă intervenţie şi comandă au intervenit în localitatea Topoloveni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o societate comercială de producţie alimente. Dintr-un complex de şase hale, au ars două hale, pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 mp", se precizează într-un comunicat al ISU Argeş. 

Conform aceleiaşi surse, pompierii au constituit un dispozitiv de protecţie, reuşind să evite extinderea focului la celelalte clădiri din incinta fabricii. 

Pe timpul misiunii de stingere, un pompier a suferit arsuri de gradele unu şi doi la un picior, după ce a călcat într-o tavă plină cu ulei încins. Un echipaj SMURD aflat la faţa locului i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la spital. 

În urma incendiului nu s-au înregistrat victime, toţi angajaţii aflaţi în incintă reuşind să se autoevacueze înainte de extinderea flăcărilor, relatează Agerpres

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel