Ilegalități crunte în Dolj la zeci de cluburi, baruri şi discoteci

ISU Dolj a depistat 30 de cluburi, baruri şi discoteci fără autorizaţie de securitate la incendiu în urma controalelor de prevenire a situaţiilor de urgenţă desfăşurate în această lună la obiective cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf/spectacole şi mall-uri.

Reprezentanţii ISU au constatat că aceste obiective au fost puse în funcţiune fără a se fi solicitat şi obţinut, în prealabil, autorizaţia de securitate la incendiu. Potrivit unei informări prezentate de conducerea ISU Dolj în cadrul şedinşei Colegiului prefectural Dolj de vineri, în perioada 04 - 24.11.2015, au fost desfăşurate 43 controale tematice inopinate, fiind verificate 40 cluburi/baruri/discoteci/restaurante, o sală de spectacole (Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova) şi două centre comerciale din categoria mall-uri.

125 deficienţe

În urma controalelor de prevenire au fost depistate un număr de 125 deficienţe în domeniul apărării împotriva incendiilor, opt dintre acestea fiind soluţionate pe timpul controlului, iar 103 fiind sancţionate contravenţional, prin aplicarea unui număr de 38 avertismente şi 65 amenzi în cuantum de 202.011 lei. Reprezentanţii ISU Dolj au mai constatat şi 23 de deficienţe privind existenţa şi funcţionarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (instalaţii/sisteme de limitare şi stingere a incendiului, instalaţii de detecţie/alarmare, de desfumare, iluminat de securitate pentru evacuare, stingătoare de incendiu); 15 cazuri care vizează neasigurarea din punct de vedere constructiv a condiţiilor pentru evacuarea persoanelor şi de intervenţie pentru stingerea incendiilor; 30 de deficienţe privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor şi 27 de cazuri cu deficienţe privind exploatarea instalaţiilor utilitare aferente construcţiilor (de electricitate, încălzire, ventilare etc.).

Acţiunile comune s-au derulat implicând personal din cadrul inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă (12 inspectori de prevenire şi 4 subofiţeri operativi), inspectoratului judeţean de poliţie (34 poliţişti), inspectoratului judeţean de jandarmi (51 jandarmi), dar şi din cadrul altor structuri deconcentrate ale autorităţilor centrale, precum autoritatea de protecţie a mediului, de sănătate publică şi inspecţia muncii (20 inspectori de specialitate). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel