IGSU lansează un avertisment la început de sezon estival.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) trage un semnal de alarmă la început de sezon estival și le cere românilor să fie responsabili atunci când aleg locurile în care se răcoresc. Instituția atrage atenția asupra riscurilor majore pe care le implică scăldatul în zone periculoase, precum râuri, lacuri sau canale neamenajate.
VEZI ȘI: A fost emis primul COD GALBEN de vreme foarte caldă. Județele vizate
„Ai prieteni care merg la scăldat în locuri periculoase? Trimite-le asta. Poate le salvezi viața”, transmite IGSU într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Reprezentanții instituției subliniază că, deși tentația de a face baie în apă rece în zilele toride este mare, acest lucru nu trebuie făcut în orice condiții. Apele aparent liniștite pot ascunde curenți puternici, maluri instabile sau obstacole periculoase sub suprafață.
Recomandările IGSU pentru o vară în siguranță:
- Alege doar locuri special amenajate pentru înot.
- Supraveghează copiii în permanență, chiar dacă folosesc echipamente gonflabile.
- Intră treptat în apă, mai ales după expunerea la soare.
Ce să NU faci niciodată:
- Nu te scălda în râuri, lacuri sau canale cu maluri abrupte ori nămol.
- Nu intra în apă dacă ai consumat alcool sau este întuneric.
- Nu sări în apă de pe poduri, stânci sau alte construcții.
- Nu înota singur dacă nu ai experiență.
„Alege distracția responsabilă. Vara e mai frumoasă când toată lumea ajunge acasă cu bine!”, mai transmit salvatorii.
IGSU le recomandă românilor să distribuie mesajul către cei dragi: un simplu gest de conștientizare poate face diferența între viață și moarte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci