Hăineală: Procurorul Iacobescu nu a fost supus niciunui abuz

haineala
haineala

Procurorul Oana Schmidt-Hăineală, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, susține că fostul procuror Eugen Iacobescu, care acuză că i-au fost luate dosarele lui Bercea Mondial, pe care el le instrumenta, nu a fost supus niciunui abuz, fapt dovedit de două decizii ale Secției pentru Procurori a CSM și ICCJ.

Fosta șefă a CSM consideră foarte gravă acțiunea lui Iacobescu de a dezvălui presei că a avut martori sub acoperire într-un dosar.

"Dl fost procuror Iacobescu nu a fost supus nici unui abuz. Dânsul a săvârșit două abateri disciplinare, vinovăția i-a fost stabilită în urma unui proces derulat în fața Secției pentru Procurori a CSM, iar noi am decis în unanimitate sancționarea sa. Ulterior, completul de 5 judecători de la ICCJ a menținut sancțiunea în aceeași formă în care noi o aplicasem. Dânsul a beneficiat de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege, iar în ce mă privește, dacă situația s-ar repeta, aș proceda exact la fel. Nu a existat nici un fel de imixtiune, pur și simplu soluția reflectă probele. Mi se pare grav pentru un procuror să deconspire presei, de exemplu, faptul că are martori sub acoperire într-un dosar", a declarat Hăineală într-un interviu pentru România Liberă.

Hăineală ia măsuri după dezvăluirile lui Iacobescu

Oana Hăineală spune că declarațiile recente ale fostului procuror Iacobescu au determinat-o să facă o cerere de apărare a independenței și reputației Justiției.

Eugen Iacobescu, despre cazul Bercea Mondial: Ponea Elisabeta mi-a luat dosarul

"De asemenea, am auzit și o altă fantasmagorie, cum că ar fi fost pensionat forțat. Legea spune că pentru a rămâne în activitate peste vârsta de 65 de ani, unui magistrat îi este necesar avizul plenului CSM. În situația de față, când dl procuror a împlinit vârsta legală de pensionare, plenul CSM a  ­considerat că nu se impune acordarea avizului, iar în ce mă privește, am votat pentru neacordare. Nu este o situație singulară în practica noastră, sunt suficiente alte exemple, de pildă, de dată recentă. Plenul CSM a refuzat acordarea acestui aviz președintelui Curții de Apel Pitești. Este o chestiune de apreciere în funcție de mai multe criterii, dar este total nepotrivit ca neavizarea menținerii în funcție să fie privită ca o sancțiune sau ca un act arbitrar. De altfel, felul în care a înțeles dl Iacobescu, ale cărui poziții au fost amplu dezbătute într-o zonă a media, să își prezinte situația m-a determinat să formulez o cerere de apărare a independenței și reputației profesionale", a mai spus Hăineală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel