Eugen Iacobescu, despre cazul Bercea Mondial: Ponea Elisabeta mi-a luat dosarul

Eugen Iacobescu, fost procuror în dosarul lui Bercea Mondial, a avut o intervenție telefonică la "Sinteza Zilei", unde a făcut mai multe dezvăluiri.

Eugen Iacobescu a spus că Elisabeta Ponea i-a luat dosarul Mircea Băsescu-Bercea Mondial, dosar din care ulterior au dispărut probe importante. Potrivit lui Eugen Iacobescu, din interceptări reiese că 600.000 de euro au fost daţi lui Mircea Băsescu. Conform declaraţiilor procurorului, suma de două milioane de dolari, care apare şi pe înregistrările făcute fratelui preşedintelui, este adevărată.

Iată ce a spus procurorul Eugen Iacobescu:

"În primul rând vreau să spun că eu nu am fost exclus din Magistratură, ci pensionat forțat. În momentul când am vrut să-l aduc pe Bercea Mondial în fața Justiției, am făcut-o cu bună credință. Nu m-am gândit că vor fi vizați miniștri, consilieri prezidențiali sau alte persoane importante. Am pornit cu ideea de a-l aduce pe Bercea Mondial pentru infracțiunile numeroase făcute până acum.

În 2009, m-am sesizat din oficiu despre faptele comise anterior de Bercea Mondial. Așa am pornit la drum. Imediat am cerut SRI-ului să facă investigații cu privire la activitatea infracțională a lui Bercea Mondial și am început urmărirea penală. Am avut în vedere și faptul că, în 2009, comisese două infracțiuni de tentativă la omor. S-a apreciat că nu se impune cercetarea lui pentru tentativă la omor.

Doamna Ponea Elisabeta mi-a luat dosarul. Mi s-a spus să îl scot de sub urmărire penală pe Bercea Mondial și am zis că nu vreau să intru în pușcărie.

Din cele două milioane de euro... 600.000 de euro au ajuns la Mircea Băsescu. Eu știu cine este bătrânul de la București, dar nu spun. Are legătură cu politica. Două milioane de euro au fost dați în trei direcții, dintre care una judiciară. În acest caz, a fost implicat și un secretar de stat.

Așadar, Bercea Mondial, prin intermediul fiilor, a acționat în trei direcții. Nu a acționat doar spre Mircea Băsescu. Din interceptări reiese faptul că au fost două milioane de euro. Lui Marian Căpăţână i se dădea de fiecare dată câte 100 de milioane.

Dovezi bombă ale serviciilor au dispărut de la dosarul lui Bercea Mondial.

Am văzut carnețelul lui Bercea Mondial. Este vorba despre 19 pagini de șpagă dată de Bercea Mondial".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel