Grecia. Negocierile cu creditorii externi au eșuat

Grecia se află la un pas de colaps, după eșuarea negocierilor cu creditorii externi. 

Miniștrii de finanțe din zona euro au refuzat sâmbătă să prelungească programul de asistență financiară pentru Grecia după 30 iunie, data la care acesta expiră, au indicat mai multe surse concordante, potrivit AFP.

Zona euro 'refuză o prelungire a programului de ajutor' pentru Grecia, au declarat sursele menționate, în contextul reuniunii Eurogrupului de la Bruxelles.

Miniștrii de finanțe din zona euro s-au reunit sâmbătă la Bruxelles, în cadrul unei întâlniri de urgență, pentru a discuta deblocarea unui ajutor de 15,5 miliarde de euro pentru Grecia și extinderea până în noiembrie a programului de asistență pentru această țară.

Citește și: Grecia. Cozi la cozi pentru a retrage bani din bancomate, după anunţul referendumului

Este o situație delicată pentru Grecia, pentru că nu se dorește ieșirea acesteia din Uniunea Europeană. Pentru majoritatea grecilor acest lucru înseamnă un dezastru, un colaps din toate punctele de vedere. Pe de altă parte, greciii nu sunt de acord nici cu ce vor să li se impună ca reformă structurală troica europeană. Astfel că importantă va fi întrebarea pusă la referendumul din 5 iulie, respectiv dacă sunt de acord cu măsurile de austeritate (restructucturarea aparatului bugetar, tăierile de pensii, tăierile de salarii) este de așteptat ca răspunsul să fie un NU zdrobitor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel