Grecia interzice importurile de carne de porc din Bulgaria din cauza epidemiei de pestă porcină africană

Grecia a interzis importurile de carne de porc din ţara vecină Bulgaria din cauza focarelor de pestă porcină africană, a anunţat vineri ministrul bulgar al Agriculturii, Dessislava Taneva, în Parlamentul de la Sofia, transmite Reuters.

Autorităţile bulgare au detectat până acum 21 de focare de pestă porcină africană, la porcii crescuţi în gospodării sau în ferme. Peste 50.000 de porci au fost sacrificaţi luna aceasta, iar preţul cărnii de porc a crescut semnificativ.

Controalele la graniţa dintre Grecia şi Bulgaria vor fi intensificate iar bagajele tuturor vizitatorilor vor fi verificate pentru a se interzice transportarea produselor din carne, a declarat Taneva.

În trei districte din Bulgaria - Plevna, Razgrad şi Ruse - este stare de urgenţă din cauza pestei porcine africane. 

Bulgaria intensifică măsurile de prevenire a răspândirii pestei porcine africane şi de protejare a industriei de creştere a porcilor, evaluată la 600 milioane de leva (344 milioane de dolari), a anunţat săptămâna trecută Desislava Taneva. 

Companiile din silvicultură vor plăti 150 de leva pentru fiecare mistreţ ucis, în condiţiile în care autorităţile bulgare vor să reducă semnificativ densitatea populaţiei de porci mistreţi în zonele aflate la 20 de kilometri de focarele de pestă porcină africană, a anunţat la o conferinţă de presă Desislava Taneva. Oficialul a adăugat că vor fi adoptate măsuri de control a traficului în zonele afectate şi la frontieră, cu ajutorul poliţiei şi al armatei, vor fi dezinfectate fermele şi va fi restricţionată vânzarea cărnii de porc şi a celei procesate.

Şeful Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor din Bulgaria (BFSA), Damyan Iliev, aprecia recent că valoarea pagubelor provocate în cazul în care ţara nu reuşeşte să stopeze epidemia se va ridica la două miliarde de leva.

Guvernul de la Sofia a alocat 3,7 miliarde de leva pentru combaterea pestei porcine africane, în condiţiile în care în Bulgaria sunt 1,2 milioane de porci crescuţi în ferme.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pesta porcină africană nu afectează omul, ci doar porcii domestici şi mistreţii.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26