Cele mai citite

Giurgiu. Restricţiile la frontiera au fost ridicate

vama_frontiera_politist_politie_89646300
Poliția de frontieră - fotografie cu rol ilustrativ

Restricţiile pentru vehiculele cu masa mai mare de 12 tone care ajung în PTF Giurgiu-Ruse şi se deplasează pe drumurile naţionale din Bulgaria I-5, Ruse-Byala şi I-2, Ruse-Razgrad au fost ridicate, circulându-se în condiţii de iarnă.

'Partea bulgară a anunţat în această seară ITPF Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar de la Giurgiu, că au fost ridicate restricţiile de circulaţie pentru maşinile cu masa mai mare de 12 tone impuse miercuri dimineaţa din cauza căderilor de zăpadă şi a viscolului pe Drumurile Naţionale I-5 (Ruse-Byala) şi I-2 (Ruse-Razgrad).

Se circulă în condiții de iarnă

Acum circulaţia a fost reluată, tirurile care au aşteptat în parcările adiacente punctului de frontieră şi-au reluat traseul, dar se circulă în condiţii de iarnă', a declarat miercuri pentru Agerpres şeful ITPF Giurgiu, Viorel Chiran. Potrivit acestuia, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, traficul se realizează pe trei artere de circulaţie şi toate cele trei cântare sunt în lucru.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close