Giurgiu: Cetăţean bulgar cercetat după ce a încercat să introducă un pistol în România

Un cetăţean bulgar în vârstă de 32 de ani este cercetat penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată după ce a fost prins la intrarea în România prin PTF Giurgiu-Ruse, cu un pistol cu gaze şi 12 cartuşe.

"La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Bulgaria, un cetăţean bulgar în vârstă de 32 de ani. Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului şi au descoperit, în portbagajul acestuia, un pistol cu gaze, calibru 9 milimetri, marca EKOL şi 12 cartuşe", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de ITPF Giurgiu.

Cu ocazia verificărilor, cetăţeanul bulgar a declarat că nu cunoştea faptul că pentru a intra în România cu arma şi muniţia, trebuie să deţină documente pentru acestea şi dorea să călătorească în Belgia, la rude.

În cauză, a fost întocmită lucrare penală pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, fapte prevăzute de art. 342 şi art. 279 din Codul Penal. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel