Gabriela Firea, după ședința CEx: Îmi vor reproșa colegii. Eu nu am spus asta!

Gabriela Firea a făcut declarații dupa CEx.

Întrebată despre reproșuri la adresa Vioricăi Dăncilă, Gabriela Firea a subliniat că nu vrea să facă astfel de comentarii. 

"Nu aş vrea să fac astfel de comentarii pentru că ulterior îmi vor reproşa colegii mei din CEx că ne spălăm rufele în afara familiei şi nu cred că ar fi fost corect. Eu am spus punctul de vedere pe care l-am avut. Am făcut câteva corecţii legate de afirmaţiile care se făcuseră anterior. O oră şi jumătate s-a vorbit despre rectificarea bugetară, apoi s-a discutat despre Congresul de pe 3 august", a declarat Gabriela Firea.

"Am votat pentru un candidat al PSD, dar mandatarea conducerii partidului de a intra în dialog imediat cu partenerii de la ALDE şi PRO România şi cu sindicate şi patronate pentru o alianţă electorală pentru turul întâi. Dacă nu se poate, măcar pentru turul al doilea", a mai spus primarul Capitalei.

Alianţa cu PRO România, susţinere pentru Tăriceanu. Ce va face PSD?

"Se va stabili tot în CEx şi nu aş vrea să anticipez. Acum s-a dat acest vot în sensul că PSD să aibă propriul candidat. Este normal ca doamna premier să facă aceste declaraţii. Eu v-am răspuns legat de mine", a mai spus Firea.

Va candida Viorica Dăncilă la alegerile prezidenţiale?

"Nu vreau să spun foarte multe lucruri pentru că nu ar fi normal. Doamna premier trebuie să facă declaraţii. Am înţeles că îşi asumă toate aceste decizii şi este normal. Nu doresc să creez conflicte în cadrul echipei guvernamentale şi în cadrul celei politice. Ce am avut de spus am spus în CEx", a mai spus Gabriela Firea.

"Faptul că noi întârziem să anunţăm candidatul şi încercăm să dăm vina pe nişte sondaje care trebuie să vină - ca şi cum nu am şti care este situaţia în partid - poate crea senzaţia, pe care am auzit-o şi eu la tv, pentru că nu eu am afirmat - sunt anumiţi comentatori, analişti politologi care spun că deciziile se iau în altă parte şi nu la noi - şi am afirmat că putem da această senzaţie sau putem să o întărim, dacă nu decidem cât mai rapid ce avem de făcut", a mai spus Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel