Fructul oprit. Marius Cristescu: "Am să-i dau o lecție lui Lăzărescu"

Episodul 10 al noului sezon „Fructul oprit", pe care Antena 1 îl va difuza în această seară de la ora 20.00, aduce în fața telespectatorilor secvențe emoționante, suspans și răsturnări de situație. O serie de întâmplări dau peste cap viața personajelor din familia Caragea, dar și a apropiaților ei, iar aceștia sunt nevoiți să ia decizii care le pot schimba radical universul.

După o perioadă îndelungată, în care nu au știut nimic unul despre celălalt, Marius Cristescu (interpretat de Bogdan Stanoevici) și Magda Popa (Maia Morgenstern) ajung față în față. "Tu aici cu mine, după atâția ani, te credeam pierdut în lumea asta largă",îI spune Magda acestuia.

Cristescu decide să-i dea o lecție lui Dan Lăzărescu(Doru Ana) pentru felul în care el și fiul său s-au comportat cu Magda. "Voi m-ați transformat într-un înger al răului și tu vei plăti pentru tot răul pe care l-ai făcut", îi spune el lui Dan, telespectatorii urmând să afle în această seară de la ora 20.00 ce se întâmplă între cei doi.

Sonia (Michaela Prosan) începe să aibă un comportament bizar, iar asta îi dă de gândit lui Alex (Petru Păun). "De ce am eu impresia că tu mai mult îi faci rău?(...) Uneori, chiar mă întreb dacă tu ești doctor", îi reproșează el lui Adrian (Bogdan Albulescu). Comportamentul Soniei îi sperie pe cei din jur. "Sonia dădea din mâini și din picioare, ziceai că e nebună, că vede viespi ... nu era nici o viespe", poveștește Costică (Liviu Vârciu). Ce se petrece cu Sonia, diseară, în episodul cu numărul 10 din noul sezon "Fructul oprit".

Ana (Cristina Ciobănașu) are o nouă întâlnire cu Călin, iar Ioan (Vlad Gherman) ajunge să-l cunoască și el pe tânărul cu care ea a ieșit la un blind date. "Ce treabă ai cu Ana?", vrea Ioan să știe. Cum va decurge întâlnirea celor trei, telespectatorii pot afla urmărind serialul, în această seară, la Antena 1.

Pe de altă parte, Ioan face tot posibilul să descopere adevărul despre originile sale și, în acest sens, cere să se facă un test de paternitate. Întâlnirea cu Doina (Virginia Rogin) îl determină pe Alex să ia o decizie importantă. "Alex, salveaz-o!", îi spune ea. La ce gest neașteptat apelează Alex, în ce stare îngrijorătoare a ajuns Sonia, ce mărturisire îi face Ioan Anei, dar și ce pune Marius Cristescu la cale, acestea sunt doar câteva dintre întrebările care își vor găsi răspunsul, în această seară, de la ora 20.00, într-un nou episod "Fructul oprit".

Cel de-al doilea sezon „Fructul oprit" se vede, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel