François Hollande, huiduit și insultat la Paris - Video

Președintele francez François Hollande a fost huiduit și insultat, sâmbătă dimineață, la inaugurarea Salonului Internațional de Agricultură de la Paris, într-un climat extrem de tensionat cauzat de criza sectorului agricol, relatează AFP.

Fermierii francezi, mai ales crescătorii de porcine și bovine și producătorii de lapte sunt dintre cei mai afectați la nivel european ca urmare a embargoului rus, a scăderii masive a cererii chineze și a renunțării la cotele europene pentru produsele lactate.

Dacă mă aflu astăzi aici este pentru a arăta că există solidaritate națională și pentru a face totul pentru a ajuta agricultura, a declarat șeful statului francez, după sosirea sa la cea mai mare fermă din Franța, așa cum a numit el Salonul Internațional de Agricultură organizat în sudul Parisului și care se va încheia pe 6 martie.

Calmul nu a durat însă mult și, la circa o oră de la debutul vizitei lui Hollande, fermierii l-au huiduit pe acesta și au scandat 'Demisia!', scrie Agerpres.

Alți fermieri prezenți la târg l-au numit 'laș' pe președintele francez, despre care au spus că nu este 'bun de nimic'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel