Fondatorul IKEA, scrisoare de adio descoperită acum

Descriere foto:

Ingvar Kamprad, regretatul fondator al companiei suedeze IKEA, un gigant al comerţului cu obiecte de mobilier neasamblate, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de numeroşii angajaţi ai firmei sale prin intermediul unei scrisori de adio, ce a fost descoperită după decesul lui.

O purtătoare de cuvânt a companiei IKEA a confirmat miercuri informaţiile publicate în cotidianul Smalandsposten, potrivit cărora o copie a acelei scrisori urmează să fie expediată tuturor angajaţilor din magazinele pe care firma suedeză le deţine în lumea întreagă, informează DPA.

Scrisoarea, descoperită în reşedinţa lui Ingvar Kamprad după decesul său, petrecut pe 27 ianuarie la vârsta de 91 de ani, a fost publicată şi pe pagina de Facebook a companiei IKEA.

"Povestea mea a ajuns la sfârşit. Am avut o viaţă fantastică, puţin cam grea uneori, însă faptul că am avut posibilitatea de a lucra cu cei mai buni colegi din lume timp de atât de mulţi ani depăşeşte orice altceva. Mai mult, am avut o familie foarte dragă, care m-a sprijinit întotdeauna", a scris antreprenorul suedez în acel document.

Ingvar Kamprad a renunţat la funcţia de director executiv în 1986, însă a continuat să ofere sfaturi consiliului de administraţie al companiei IKEA timp de mulţi ani după aceea şi a rămas un membru activ în cadrul firmei până la decesul său.

Durerea plăcută resimţită la nivelul mâinii drept

În aceeaşi scrisoare, el s-a referit şi la "durerea plăcută resimţită la nivelul mâinii drepte", după ce a strâns mâinile celor 1.500 de angajaţi prezenţi la "reuniunea de Crăciun din Almhult", referindu-se la o întrunire anuală a angajaţilor suedezi ai companiei IKEA.

Almhult, o localitate din sudul provinciei Smaland, se află la mică distanţă de localitatea natală a lui Ingvar Kamprad, unde antreprenorul suedez a deschis primul magazin IKEA în anul 1958.

"Să nu uitaţi niciodată că activitatea de mentor reprezintă cea mai importantă formă de educaţie şi sursă de fericire", a adăugat el în aceeaşi scrisoare.

Ingvar Kamprad i-a avertizat pe angajaţii lui şi în legătură cu pericolul generat de dependenţa prea mare faţă de "statistici şi studii de piaţă", despre care a spus că "sunt adeseori marii inamici ai abilităţii de a lua decizii rapide şi eficiente".



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26