Fosile de mamut, descoperite în România

Fragmente osoase ale unor mamuţi au fost descoperite în albia unui pârâu din Botoşani.

Mai multe fragmente osoase ale unor mamuţi au fost descoperite, săptămâna trecută, pe raza comunei Manoleasa din judeţul Botoşani, a declarat, pentru Agerpres, directorul Muzeului Judeţean de Istorie, Aurel Melniciuc.

Potrivit acestuia, oasele, despre care se presupune că au o vechime de peste 20.000 de ani, au fost descoperite în timpul unor lucrări de extragere a pietrişului din albia unui pârâu.

'În comuna Manoleasa, la confluenţa unui pârâiaş cu râul Prut, localnicii au descoperit fragmente osoase aparţinând unor mamuţi datate probabil cu 20.000- 30.000 de ani în urmă. Fragmente de molar, mandibulă cu dinţii specifici mamutului şi un fragment de vertebră, descoperite în urma săpăturilor de extragere a pietrişului în malul apei', a afirmat Melniciuc.

Imediat după descoperirea fragmentelor osoase, muncitorii au anunţat Primăria Manoleasa, iar funcţionarii au sesizat Direcţia de Cultură Botoşani.

[citeste si]

'Am trimis un arheolog la faţa locului, am cules acele resturi de mamut, pe care le vom trimite la Iaşi pentru determinările mai exacte', a adăugat reprezentantul Muzeului Judeţean de Istorie Botoşani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel