Firea, patru nume de posibili premieri din partea PSD: "Propunerea noastră va fi validată în CPN"

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Gabriela Firea a oferit patru posibile nume de premier din partea PSD, în cazul în care partidul va câștiga alegerile parlamentare.

"Propunerea noastră va fi una validată în Comitetul Politic Naţional. Nu vreau să iau eu lucrurile înainte şi să fac propria mea previziune pentru premier, dar pe logică politică dacă va fi un Guvern eminamente politic şi care va cuprinde bineînţeles şi specialişti, este clar că preşedintele partidului trebuie să preia această mare responsabilitate.

Dacă domnul Ciolacu va rămâne preşedintele Camerei Deputaţilor, este alegerea domniei sale, şi atunci va trebui să desemneze probabil dintre celălalt coleg al nostru din conducere, prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu, colegul meu sau preşedintele Consiliul Naţional, domnul profesor Dîncu. Doar în situaţia în care colegii mei din ţară împreună cu noi vom decide că vom face o propunere de specialist membru de partid sau membru fără funcţie politică, atunci s-ar încadra probabil un specialist în domeniul economic la care eu ţin foarte mult şi îl apreciez cum este domnul Cristian Socol”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel