Fetița blondă și zâmbitoare din imagine a devenit una dintre cele mai iubite artiste din România. Te-ai prins cine e?

Foto Instagram
Foto Instagram

Este cântăreață, apare des la televizor, fiind jurat în mai multe emisiuni. Știi cine e?

E vorba de artista Delia, imaginea fiind postată chiar de ea pe contul de Instagram. Delia a publicat, la un moment dat, o serie de fotografii din copilărie și adolescență, împărtășind o parte din amintirile sale. Fanii au reacționat imediat, iar postarea a strâns peste 48.000 de reacții.

Delia este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Delia (@delia)

Ziua internaţională a copilului a fost stabilită în 1954, fiind numită Ziua Universală a Copiilor, care se celebrează la 20 noiembrie, în fiecare an, promovând colaborarea internaţională şi conştientizarea problemelor copiilor din întreaga lume, dar şi dezvoltarea bunăstării acestora, conform site-ului https://www.un.org/.

Organizaţia Naţiunilor Unite marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959 şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului, în 1989. Convenţia stabileşte o serie de drepturi ale copiilor, între care dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie, la joacă, la viaţă de familie, protecţie împotriva violenţei, scrie site-ul https://www.un.org/. Convenţia stabileşte o serie de drepturi ale copiilor, între care dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie, la joacă, la viaţă de familie, protecţie împotriva violenţei.

Prin Rezoluţia nr. 836, adoptată la 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca toate ţările să instituie o Zi a copilului şi a sugerat guvernelor ca această zi să să fie celebrată de fiecare ţară la o dată pe care o consideră potrivită.

În România, Ziua internaţională a copilului este sărbătorită la data de 1 iunie, ca şi în alte aproximativ 50 de ţări. Totodată, alte peste o sută de ţări celebrează o zi a copilului la date diferite.

La 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii prin declararea zilei de 1 iunie - Ziua Copilului ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, din 2017, ziua de 1 iunie este nelucrătoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel