Festivalul Plăcintelor de la Oituz. Festin culinar de-a dreptul!

Scutaru Cristina / 04 sep 2018 / 20:13 Salveaza PDF Comentarii
Festivalul Plăcintelor
Descriere foto: Festivalul Plăcintelor

Duminică, 2 septembrie 2018, Satul Hârja, comuna Oituz a găzduit cea de-a XIV–a ediţie a Festivalului Plăcintelor, eveniment de tradiţie marca ANTREC România.

Manifestarea din acest an se află sub semnul Centenarului Marii Uniri Naţionale, cu atât mai mult cu cât are loc într-o localitate cu o mare însemnătate istorică.

Organizatorii sunt ANTREC Bacău, Primăria Oituz, Asociaţia "Copii în sânul familiei" şi "Asociaţia "Sf. Voievod Ştefan cel Mare – Hârja".

Totodată  a fost celebrată şi cea de a doua ediție a Sărbătorii câmpenești a satului Hârja, localitate în care localnicii s-au jertfit pentru neam și credință, pentru demnitatea și integritatea neamului românesc în cele două Războaie Mondiale.
Ediţia 2018 a Festivalului Plăcintelor a reunit pricepuţi într-ale plăcintelor, care au oferit preparate apetisante făcute după reţete cu o vechime demnă de cartea recordurilor.

Debutând în municipiul Bacău şi fiind urmat de localităţi precum Ghimeș,  Comăneşti, Târgu-Ocna, Oituz, începând cu anul 2011, Festivalul Plăcintelor – concurs de plăcinte după rețete originale, s-a desfășurat pe teritoriul satului Hârja.

Devenind un eveniment deosebit în viaţa oamenilor locului, organizatorii au decis permanentizarea acestei activităţi în calendarul manifestărilor locale.

La ediţia din 2018 participanții din diverse zone ale țării au concurat cu aproape 100 de feluri de plăcinte. Au participat cei mai iscusiţi meşteri bucătari într-ale plăcintelor bucovinene de la poale-n brâu până la plăcinte cu brânză dulce şi sărată aburinde în arome, plăcinte cu varză, urzici, sau plăcinte cu piersici, vișine, cu cartofi sau carne.

„Sunt bucuroasă că la această a XIV-a ediție a Festivalului ni s-au alăturat colegii și prietenii din marea familie ANTREC (Alba, Bacău, Satu-Mare, Botoşani, Neamț, Vrancea). A fost un bun prilej pentru ca oamenii să afle unii de la alții lucruri interesante și informații din turismul rural, să-și fixeze colaborări și planuri, toate acestea într-un cadru festiv, tradițional. Toți cei prezenți, pe lângă faptul că au degustat plăcinte delicioase, au putut interacționa cu frumusețile acestor locuri, cu pensiunile rurale din Valea Oituzului.  Apreciez faptul că în ultimii doi ani a devenit o tradiție ca Așezământul "Sf. Voievod Ștefan cel Mare" din Hârja să ne fie atât gazdă cât și organizator", a declarat Betty Grigoraș, președinte ANTREC Bacău, organizatoarea Festivalului Plăcintelor de la Hârja.

Un alt oaspete de seamă al festivalului a fost Maria Stoian, președinte fondator ANTREC România

„Zona Văii Oituzului este o zona extrem de pitorească cu un cadru natural minunat care combină cele trei componente pe care ANTREC le promovează: turismul rural, ecologic și cultural. Iată cum, în cadrul Festivalului Plăcintelor, ediţie aflată în acest an sub semnul Centenarului Marii Uniri, nu este promovată doar gastronomia locală ci și istoria, obiceiurile, porturile tradiționale ale acestei zone, care fac din Valea Oituzului o destinație turistică din ce în ce mai cunoscută și apreciată. Felicitări, Betty Grigoraș, pentru exemplara organizare a celei de-a XIV-e ediții a Festivalului Plăcintelor!", a declarat doamna Maria Stoian, fondator ANTREC România.

La eveniment au participat din partea filialelor ANTREC reprezentanţi cu plăcinte din zone precum Alba, Bacău, Botoşani, Neamţ, Satu-Mare, Vrancea.

O varietate de plăcinte şi bunătăţi tradiționale promovate de filiale ANTREC cu ocazia Festivalului Plăcintelor 2018:

ANTREC Alba - Transylvania Lands Cluster (Marele premiu + premiul pentru cele mai multe specialități): Chec 3 culori,  chec noapte și stele,  cetățele cu piper, scorțișoară,  cornulețe,  scovarza țăranului,  pita Centenarului,  pita Cetății,  Colac de Sântimbru.

ANTREC Bacău,  Pensiunea Trifoi, Asociația "Copiii în sânul familiei" (premiul pentru "Cea mai mare plăcintă" și premiul pentru "cea mai frumoasă plăcintă"):  Plăcinta copilăriei,  plăcinta vânătorului,  cozonacul vesel,  tarta "pufoasă" cu prune și nucă,  cuib de viespe,  plăcintă cu brânză dulce,  plăcintă "Înfoiată" cu mere.

ANTREC Botoșani (premiul pentru "cea mai simpatică plăcintă"): poale în brâu, plăcinte moldovenești cu piersici,  brânză,  vișine,  mere,  cornulețe... scăldate cu vișinată și afinată de Vorona și vodcă "Ștefan cel Mare".

ANTREC Satu-Mare, "Dor de Oaș" (premiul pentru "prima participare"): pogăcele oșenești,  plăcintă cu brânză,  ciurigăi si nelipsita palincă.

ANTREC Vrancea (premiul pentru "cea mai originală plăcintă"): Poale în brâu ca la Pensiunea Fulga, degustări de vinuri  Crama Rotrade,  Vingex - Hanul lui Ureche, Crama Costea-Tifești,  Podgoria Panciu și rachiu domnesc "Ștefan cel Mare" de la Vasile Boștiog,  președinte ANTREC Vrancea.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24