Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis eliberarea din arest preventiv a extremiștilor Szocs Zoltan și Beke Istvan, lideri ai grupării "Mișcarea de Tineret 64 de Comitate" (HVIM) din Transilvania, acuzați că intenționau să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat la manifestările de 1 Decembrie de anul trecut de la Târgu Secuiesc.
Instanța a mai dispus ca cei doi să fie plasați în arest la domiciliu, decizia fiind definitivă.
Szocs Zoltan și Beke Istvan au fost trimiși în judecată de DIICOT pe 19 mai, fiind acuzați de instigare la infracțiunea de atentat contra unei colectivități, săvârșită în condițiile Legii nr.535/2004 — privind prevenirea și combaterea terorismului; instigare la infracțiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive.
Ce au descoperit anchetatorii
Prin actul de sesizare s-a reținut că, începând cu anul 2014, pe teritoriul României a fost semnalată preocuparea unor cetățeni străini și cu dublă cetățenie pentru alimentarea interesului membrilor extensiei în România a structurii naționalist-extremiste ungare "Mișcarea de Tineret 64 de Comitate" — HVIM pentru dezvoltarea propriilor abilități fizice, în vederea inițierii de acțiuni violente care să conducă la materializarea obiectivelor autonomiste și revizioniste promovate prin mesaj public de membrii respectivei organizații iredentiste (refacerea "Ungariei Mari").
Astfel, la data de 10 octombrie 2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii organizațiilor locale ale extensiilor în România ale HVIM Ungaria, Szocs Zoltan, care este președinte al HVIM Transilvania, i-a trasat lui Beke Istvan, președinte al organizației Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania, sarcina de a confecționa un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, în orașul Târgu Secuiesc, în data de 1 decembrie 2015, în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea de către etnicii români a Zilei Naționale a României.
Citește și: Plan macabru bine pus la punct de Beke Istvan: Unde amplasa bomba, cum o detona
DIICOT arată că Szocs Zoltan l-a determinat pe Beke Istvan să-și asume în fața șefului ierarhic pe linie de organizație HVIM executarea acțiunii ordonate, în realizarea căreia ulterior acesta a efectuat demersuri de procurare a mijloacelor și instrumentelor necesare confecționării unui astfel de dispozitiv.
Procurorii notează că, pe parcursul respectivei întâlniri, s-a convenit ca dispozitivul să fie realizat de Beke Istvan, care se pricepe la electronică, prin utilizarea unui fitil care "ar face să se aprindă cel puțin 3 — 4 petarde simultan" și că mai trebuie "doar o baterie". Dispozitivul urma să fie detonat de la distanță, prin intermediul unui telefon mobil.
Ca loc de amplasare a dispozitivului a fost propus perimetrul din zona în care se află statuia lui Gabor Aron, unul dintre participanții la întâlnire propunând ca acesta să fie așezat într-un coș de gunoi din centrul localității, situat pe traseul de deplasare a paradei militare.
Citește și: Viktor Orban, prima reacție după arestarea lui Beke Istvan Attila
În aceeași zi, Beke Istvan a fost reținut de procurori și arestat preventiv. Ulterior, procurorii au extins cercetările în acest dosar și l-au reținut și pe Szocs Zoltan, care, de asemenea, a fost arestat.
Anchetatorii au descoperit că Beke Istvan este administratorul SC B.I.A. Electronic SRL, cu sediul în Târgu Secuiesc, județul Covasna, și că folosea un teren situat pe raza localității Estelnic, unde are amenajat un poligon de airsoft.
La perchezițiile efectuate la reședințele lui Beke Istvan, procurorii au găsit 195 de dispozitive explozive clasa articole pirotehnice categoria a III-a cod FP3, dintr-un total de 400 de bucăți achiziționate cu încălcarea legii; materii explozive — clasa articole pirotehnice categoria a II-a cu fum alb; dispozitiv de inițiere și temporizare a impulsurilor electrice de 12 V.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu