Plan macabru bine pus la punct de Beke Istvan: Unde amplasa bomba, cum o detona

Extremistul Beke Istvan Attila a avut un plan bine pus la punct pentru detonarea dispozitivului artizanal, potrivit anchetatorilor. 

Beke Istvan Attila ar fi plănuit să detoneze dispozitivul artizanal de la distanţă prin intermediul unui telefon mobil. Bomba urma să fie amplasat într-un coş de gunoi din centrul localităţii Târgu Secuiesc, pe traseul de deplasare a paradei militare de 1 Decembrie, se arată în referatul DIICOT.

Procurorii susţin că detonarea dispozitivului a fost plănuită încă din luna octombrie, în cadrul unei întâlniri la care au luat parte membri ai organizaţiei "Mişcarea de Tineret 64 de Comitate"- HVIM.

"Din actele de urmărire penală a rezultat faptul că, în cursul zilei de 10.10.2015, pe raza judeţului Covasna, a avut loc o întâlnire a mai multor membri HVIM, pe parcursul căreia numitul (...) a propus amplasarea şi detonarea unui dispozitiv exploziv improvizat pe timpul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie pe raza localităţii Târgu Secuiesc, afirmând că are o cutie de petarde acasă ce poate fi folosită în acest sens", se arată în referat.

Cum l-a condamnat HVIM pe Istvan

Procurorii notează că, pe parcursul respectivei întâlniri, s-a convenit ca dispozitivul să fie realizat de Beke Istvan, care se pricepe la electronică, prin utilizarea unui fitil care "ar face să se aprindă cel puţin 3-4 petarde simultan" şi că mai trebuie "doar o baterie".

Beke Istvan a afirmat că de pe telefonul mobil poate accesa camera video amplasată în exteriorul magazinului său situat în centrul localităţii Târgu Secuiesc şi că va putea urmări marşul de Ziua Naţională a României şi detona dispozitivul exploziv improvizat de la distanţă, "chiar dacă va fi plecat din localitate cu familia".

"Pentru conspirarea activităţilor desfăşurate, numitul (...) a propus ca pentru detonarea dispozitivului exploziv improvizat să se cumpere "o cartelă nou-nouţă şi un telefon la fel, apelezi şi apoi le distrugi", Beke Istvan precizând că "la ce am avut noi, puteai să fixezi un cronometru la maxim 24 de ore". Percheziția domiciliară a confirmat ceea ce spun procurorii. La domiciliul lui Beke Istvan Attila au fost găsite un dispozitiv electronic de iniţiere şi temporizare a impulsurilor electrice de 12 V și un telefon recent cumpărat. 

Potrivit DIICOT, ca loc de amplasare a dispozitivului, a fost propus perimetrul din zona în care se află statuia lui Gabor Aron. Unul dintre participanţii la întâlnire a propus ca dispozitivul să fie pus un coş de gunoi din centrul localităţii situat pe traseul paradei militare, afirmând că după acţiune "o să se spună că Târgu Secuiesc a fost atacat de terorişti". 

Limbaj codificat

Participanții la întâlnire au folosit limbaj codificat. Unul dintre ei a insistat că "trebuie să facem o încercare, nu mănânci pizza cu poftă, doar o guşti, vezi cum e", termenul de "pizza" fiind folosit cu referire la dispozitivul exploziv improvizat. "Ar merita să facem, măcar să acumulăm experienţă", a spus el.

Curtea de Apel Bucureşti a decis marţi arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Beke Istvan Attila, cetăţeanul român de etnie maghiară reţinut de procurorii DIICOT în legătură cu intenţia de a detona un dispozitiv exploziv improvizat la manifestaţia de 1 Decembrie de la Târgu Secuiesc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy