Europarlamentare 2019. Ponta: Consider că în mandatul meu de prim-ministru cel mai bun lucru a fost Codul fiscal

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat, luni, că, în opinia sa, cel mai bun lucru făcut în mandatul său de prim-ministru a fost Codul fiscal din 2015 şi, dacă partidul său va ajunge la guvernare, principala condiţie pe care ar pune-o ar fi să se revină la acest act normativ şi să nu fie schimbat timp de patru ani.

"Eu consider că în mandatul meu de prim-ministru cel mai bun lucru pe care l-am făcut a fost acel Cod fiscal şi îmi pare rău că a fost modificat, cred că sunt 200 de modificări minim. (...) Am protestat şi am strigat şi ne-am luptat din toată inima, nu doar din interes politic, cu ceea ce cred că va rămâne în istorie ca cel mai stupid, idiot act al unui Guvern după 1989 - Ordonanţa 114. E prima şi singura dată când m-am simţit în Venezuela, văzându-i pe Hugo Chavez şi Maduro explicând la televizor cum luptă cu capitaliştii cei ticăloşi, care fac rău României. Faptul că, după aceea, au tot reparat-o şi ciopârţit-o ca să fie cât de cât aplicabilă, poate fi ca în faimosul banc cu bagă în casă şi porcul şi vaca şi după aia să vezi că e bine, dar este, de fapt, un mesaj de alarmă şi de neîncredere pentru toţi cei care investesc în România, români, străini, firme naţionale, multinaţionale şi anume că se poate repeta acea catastrofă. Nimeni nu a învăţat nimic din Ordonanţa 114, dimpotrivă, şi cât timp ai aceiaşi oameni poţi să te aştepţi la acelaşi gen de acţiuni", a spus Ponta, la Forumul economic al PRO România.

El a adăugat că, dacă vreodată, mai curând sau mai târziu, PRO România ajunge la guvernare sau într-o coaliţie de guvernare, principala condiţie pe care ar pune-o ar fi să se revină la Codul fiscal din 2015 şi să nu fie schimbat timp de patru ani.

"Dacă ajungem din nou într-o poziţie de decizie, aş vrea să aplicăm acordul de parteneriat din 2015, master-planul de transport semnat cu Corina Creţu ca şi comisar european, cu Ioan Rus ca ministru, un master-plan de transport superb, făcut profesionist, pe care nu îl aplică nimeni. Fiecare începe şi trage şosele în alte părţi", a mai menţionat Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel