Europarlamentare 2019. Marius Paşcan (PMP): Acest popor merită o primenire şi o altă percepţie

Preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară (PMP), Marius Paşcan, candidatul de pe locul patru pe lista formaţiunii la alegerile pentru Parlamentul European, a declarat duminică, la Târgu Mureş, la ieşirea de la urne, că a votat cu speranţă şi în sensul că acest popor merită o primenire, o altă percepţie şi o altă perspectivă de la nivelul Uniunii Europene.

"Am venit cu multă speranţă, am şi votat, în sensul că acest popor merită o primenire şi o altă percepţie, o altă perspectivă de la nivelul Uniunii Europene. Românii au fost până acum marginalizaţi, ostracizaţi, am fost continuu, ca ţară, atenţionaţi, arătaţi cu degetul. Şi iată că a venit momentul ca să schimbăm ceva, să-i trimitem cu adevărat să ne reprezinte, ca ţară, pe cei demni, pe cei pregătiţi, pe cei care într-adevăr au demonstrat că vor binele României, şi nu doar la modul cum o fac unii, astăzi, declamativ, adică asumând că sunt patrioţi dar nu o probează prin fapte. E acest moment, eu cred că, într-un fel sau altul, e un semnal şi pentru ceea ce se va întâmpla în continuare în guvernarea României, adică e nevoie de un restart, este nevoie de o altă direcţie, de o altă traiectorie şi, de ce nu, cred că aceasta este reţeta succesului: să fim uniţi, uniţi în ţară, uniţi cu românii din diaspora, să facem tot posibilul ca ei să se întoarcă acasă şi, în al treilea rând, uniţi la nivelul statelor Uniunii Europene, solidari la nivelul statelor Uniunii Europene. Cred că aceasta este direcţia spre care ne îndreptăm şi ar fi corect ca şi votul să o valideze", a declarat Marius Paşcan. 

Potrivit candidatului, votul pentru Parlamentul European este esenţial, întrucât România face parte din Uniunea Europeană şi de aceea trebuie să fie reprezentată şi să profite de oportunităţile oferite de această structură.

"Eu nu cred că România poate exista, aşa cum clamează unii, alţii, astăzi, la modul naţionalist, populist, suveranist, adică noi să ne descurcăm, cum a încercat să ne intoxice, să ne manipuleze regimul trecut, prin propriile forţe. Nu suntem capabili de aşa ceva. România face parte din Uniunea Europeană, are nevoie să fie o ţară respectată şi să ştie exact ce traiectorie asumă într-o Uniune Europeană care ne apără, deopotrivă, nouă interesele şi trebuie să fim deştepţi pentru a şti să fim şi noi, acolo, competitivi, adică să profităm de o piaţă deschisă, de o piaţă liberă, nu numai a circulaţiei, ci şi a comerţului, a mărfurilor. Astăzi, din păcate, vedeţi, România importă circa 70% din ceea ce consumă, implicit produse alimentare. Aici este nefiresc şi noi trebuie să ne batem să uniformizăm, să creştem subvenţia pentru agricultori şi să venim cu o piaţă puternică, capabilă la rândul ei, practic, să se dinamizeze şi să fim noi cei care mergem cu produse ale noastre în afară, nu invers. Deci asta este o strategie de dezvoltare internă şi Uniunea Europeană ne oferă această posibilitate, dacă suntem suficient de deştepţi, adică să nu ne împrumutăm pe consum", a arătat Marius Paşcan.

În privinţa referendumului, preşedintele executiv al PMP a mai spus că România trebuie să rămână un stat de drept, corupţii trebuie să plătească, inclusiv cei din politică care nu trebuie să se bucure de impunitate.

"Eu cred că a văzut o întreagă ţară că de doi ani şi jumătate în România se duce o luptă pentru a asigura drepturi infractorilor şi nu pentru a-l proteja pe omul de rând, omul cinstit, onest, corect care îşi plăteşte taxele şi care vrea să fie protejat şi să fie în siguranţă. Votul la referendum este tocmai în această direcţie. România trebuie să rămână un stat de drept, corupţii trebuie să plătească, implicit cei din politică, nu au de ce să se bucure de impunitate, aşa cum încearcă unii, alţii, nici să se fofileze în spatele imunităţii parlamentare pentru a-şi acoperi fapte oneroase de natură penală. Toţi trebuie să fim egali, aşa spune Constituţia României, cetăţenii sunt egali în faţa legii. Prin urmare am votat şi pentru ca acest stat de drept să continue, să avem o separaţie a puterilor în stat, să avem o justiţie puternică şi să răspundă în faţa ei toţi cei care încalcă legislaţia României sau Constituţia", a conchis Marius Paşcan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel