ENEL, pierderi în România, impact major asupra investiţiilor

Enel
Enel

ENEL a publicat rezultatele financiare pe ultimul an, iar pierderile pe România sunt considerabile. CFO-ul companiei spune că sunt deja discuţii cu Guvernul pentru minimizarea impactului. 

Preţurile la gaze au atins noi recorduri în Europa în ultimul an, iar invazia Rusiei în ucraina nu a făcut decât să le păstreze la niveluri ridicate. Unele ţări au introdus noi măsuri de taxare a companiilor din energie, despre care se credea că beneficiază excesiv din preţurile ridicate. 

"Măsurile au avut un impact neglijabil până acum pe rapoartele noastre, pentru că noi am vândut în avans energia consumatorilor noştri la un preţ rezonabil fără profit suplimentar", a declarat Alberto de Paoli, CFO-ul ENEL, citat de Reuters

Spre exemplu, impactul măsurilor din Italia este de 100 milioane de euro pentru acest an, arată De Paoli, care a transmis şi că ENEL încă mai calculează impactul măsurilor din Spania. Problemele, vin, însă, din România, acolo unde De Paoli spune că noile tarife de distribuţie "afectează sever rezultatele". Acesta spune că se discută cu Guvernul României în această perioadă. 

Discuţii cu Guvernul

 

Pierderile în România sunt de aproximativ 154 milioane de euro pe primul trimestru. Cel mai rău aspect este că s-au înjumătăţit investiţiile, iar De Paoli explică şi de ce. 

"Nu prea are sens să investim într-un mediu excesiv de punitiv", a mai precizat De Paoli, când a fost întrebat dacă regulile din România ar putea afecta prezenţa ENEL în ţară. 

"În România sunt două tipuri diferite de impact. Unul este pe distribuţie, iar altul pe consumatori. În distribuţie, tarifele din 2022 nu reflectă costurile pe care le avem pentru energie. Avem un impact potenţial negativ de 200 de milioane de euro pe asta. Impactul ăsta va fi recuperat în următorii 5 ani, din aprilie 2023. 

Pe partea de consumatori, Guvernul a introdus un plafon care ne va impacta EBITDA cu 100 milioane de euro. Impactul financiar total va ajunge undeva la 500 de milioane de euro, aşa că este mai mare decât impactul economic pentru că mecanismul plafonului duce la diferenţe temporale între preţul de la consumator şi preţul reglementat. Diferenţele astea vor fi recuperate de la stat, dar cu o întârziere de 60-90 zile. Acum discutăm intens cu Guvernul pentru minimizarea impactului economic şi financiar, căutăm o soluţie", a mai punctat CFO-ul ENEL, conform sursei citate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel