Adrian Câciu critică măsurile economice ale Guvernului Orban: Se caută soluţii, dar...

Adrian Câciu
Adrian Câciu

Economistul Adrian Câciu a criticat măsurile anunţate de Guvernul Orban în economie, printre care şi interzicerea cumulului pensiei cu salariul, despre care spune că nu a fost analizată serios, pentru a se vedea care este impactul. 

"În trecut s-au luat decizii cu privire la sistarea angajării persoanelor active în sectorul bugetar. Ultimii 3 ani au marcat o astfel de interdicție, s-a dat posibilitatea angajării fracționare, adică, inițial, la trei posturi vacantate, un post scos la concurs, apoi la două posturi vacantate, un post scos la concurs.

Această interdicție a avut efecte dezastruoase în multe locuri din administrație, dau chiar exemplul celor de la finanțe cu întârzierile lor la rambursarea de TVA, cauzate mai ales de lipsa de resursă umană și de inspectori.

Câteodată și râd când aud cum spun unii că s-au făcut angajări la stat", a scris economistul pe pagina sa de Facebook. 

Consecinţe dezastruoase

 

"Am criticat aceste măsuri, pentru că eu consider că măsurile privind politică de personal nu pot fi luate otova, la nivel macro fără să se facă o analiză asupra necesarului efectiv de resursă umană. Iar cel mai bine este să fie luate de către fiecare ordonator de credite. Sau măcar propuse.

Care a fost urmarea? Au fost făcute multe detașări în sistemul public pentru că nu puteau fi organizate concursuri.
90% din detașări erau necesare, pentru că instituțiile să funcționeze cât de cât optim. Mulți din cei detașați provin din multinaționale, din zona de business, din zone economice valoroase și, că valoare și experiență sunt cu mult peste factorii de decizie încremeniți în ceea ce numim marea masă a funcționarilor publici.

Iar acum ce avem în viitor?

Încetează detasarile, se sistează iar angajările prin concurs, o să rămână mii de posturi vacanțe, unii decidenți o să le taie că să arate ce manageri buni sunt, după care, o să vădă că nu pot avea o activitate optimă în instituțîi și vor începe din nou să adauge posturi în organigrame și tot așa.

Nimic analizat, nimic studiat", a mai scris Adrian Câciu. 

"Am fost uimit"

"Am fost uimit să observ că se ia măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul dar nu se știe câți pensionari lucrează la stat.

Am fost uimit să văd că nu se știe dacă se vor restructura posturile sau pe acele posturi vor fi angajați alți oameni. Și tot așa.

Păi cum să construiești o strategie fiscal bugetară valabilă și fundamentată când tu nu știi care vor cheltuielile efective de personal dar mai ales nu știi dacă programele pe care te bazezi vor putea fi desfășurate, pentru că nu ai analiză finalizată pe resursă umană la care adaug și resursă logistică?

Câte contribuțîi se pierd dacă tăi detasarile și pensionarii? Câte se pierd dacă tai posturi și faci concedieri? În loc să ai plus de venituri la contribuții ai plus de cheltuieli la șomaj. Dar cât sunt toate acestea dacă tu nu ai făcut nici un studiu de impact?

Ce vedeți în Strategia fiscal bugetară că surplus de venituri pe contribuțîi sociale este calculat la numărul existent de salariați (inclusiv pensionari) la nivelul salarial brut pe care îl au acum. Impactează sau nu nivelul contribuțiilor colectate orice modificare a masei salariale brute? Impactează.

Cât aduce creșterea salariului minim în plus la contribuții? Vă spun eu, cam 1 miliard de lei pe an. Și restul de 11 miliarde de unde îi iei? Pui CAS pe multinaționale sau cum?

Și uite așa croitorim, croitorim. Se caută soluții, dar lipsesc analizele", a conchis economistul Câciu pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel