Echipă de filmare NETFLIX, atacată de tăietorii de lemne din Valea Cernei

Munte
Munte

O echipă de filmare a platformei NETFLIX a fost atacată în timpul realizării unui documentar despre mafia pădurilor din România. Jurnaliştii erau însoţiţi şi de un activist pentru mediu din ţara noastră, care a povestit ce s-a întâmplat. 

"Deplasarea în teren pe care am făcut-o cu echipa Netflix a fost una extrem de dramatică chiar şi acolo unde am mers pentru a le arăta o parte din tezaurul natural al României. Am filmat la Sebeş, în Parcul National Retezat si în Domogled. Când am vizitat pădurile seculare din Parcul Naţional Domogled ne-am reîntalnit cu o firmă de exploatare pe care o prinsesem cu trei luni în urmă la furat, mână-n mână cu un angajat Romsilva. Deşi le făcusem denunţ şi sunt anchetaţi şi de Poliţie şi de Garda Forestieră, lucrătorii nici n-au stat pe gânduri când m-au recunoscut şi au tăiat imediat doi arbori uriaşi care s-au prăbuşit peste drumul pe care venisem. Unul în faţă şi unul în spate, pentru a ne bloca accesul. Apoi au continuat să taie arbori groşi care să se dărâme pe maşinile noastre. Cumva am scăpat fără ca cineva să fie rănit, dar toată lumea a tras o sperietură zdravănă. Cel mai trist este că pădurea respectivă, Ciucevele Cernei, este în Patrimoniul Mondial UNESCO şi riscăm să pierdem acest statut din cauza tăierilor ilegale", a declarat, pentru adevarul.ro, Gabriel Păun, activist de mediu la Agent Green, o organizaţie non-guvernamentală implicată activ în combaterea furtului de lemn din zona Banatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel