Dosar penal după incendiul care a afectat 28 de hectare de pădure

Incendiu - imagine simbol
Incendiu - imagine simbol

Prefectul judeţului Vâlcea, Florian Marin, a declarat vineri că le-a solicitat poliţiştilor să deschidă dosar penal pentru identificarea cât mai rapidă a autorilor incendiului de pădure din localitatea Malaia în urma căruia au ars circa 28 de hectare de teren - păşune împădurită şi pădure de foioase.

Reprezentantul Guvernului în Vâlcea a precizat că deocamdată se cercetează fapta, dar că este convins că în scurt timp vor fi găsiţi şi cei care au pus focul, scrie Agerpres.

"Acolo, de la un incendiu de vegetaţie, care este de la sine înţeles că a fost provocat de o persoană anume, că nu putea să ia foc vegetaţia singură, focul s-a propagat la o pădure de foioase şi a fost nevoie de acţiunea unui număr mare de persoane - lucrători ai ISU, SVSU Malaia şi membri ai obştilor din zonă, dar şi a unui elicopter IGSU, care să lucreze neîntrerupt, doar pentru faptul că nu se renunţă odată pentru totdeauna la această metodă, extrem de păguboasă, de a da foc vegetaţiei uscate. Este un dosar penal întocmit la acest moment în acest caz. Am solicitat să văd cine sunt autorii", a spus prefectul judeţului.

Cea de-a şase zi de intervenţie 

Duminică dimineaţa, un incendiu de proporţii a izbucnit într-o pădure din comuna Malaia, într-o zonă care a mai ars şi vinerea trecută. Zeci de pompieri militari şi voluntari, localnici, precum şi angajaţi ai ocoalelor silvice au intervenit de urgenţă pentru stingerea lui, cu mijloace de primă intervenţie - mături din nuiele, sape şi lopeţi, dar din cauza terenului greu accesibil (în pantă şi la o altitudine de 1.400 - 1.600 metri) şi a vântului puternic, flăcările s-au extins şi au făcut ca intervenţia să fie extrem de dificilă, pompierii fiind nevoiţi să solicite Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă să le asigure ajutor aerian.

Deocamdată nu s-a făcut o evaluare a pagubelor şi nici a resurselor financiare şi umane alocate, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Vezi și: 

Unde se află trupul neînsuflețit al Zinei Dumitrescu. Dana Săvuică, scandal la morgă

A vrut un selfie, dar a fost rănit grav. A căzut de pe zidul unei Cetăți

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel