Dosar Colectiv: Statul român ar putea plăti despăgubiri

Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 4 va decide miercuri dacă admite cererea victimelor incendiului de la Colectiv de introducere ca părţi responsabile civilmente a Ministerului Sănătăţii şi a statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor, pentru a putea fi acoperite daunele pe care instanţa le va stabili la finalul procesului. 

La termenul de marţi al procesului în care sunt judecaţi cei trei patroni ai clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - avocaţii au cerut introducerea în proces a statului român, pentru că bunurile inculpaţilor nu acoperă daunele pe care le cer persoanele vătămate. 

Avocaţii au explicat că statul român nu şi-a îndeplinit rolul constituţional de apărare şi protejare a cetăţenilor săi, prin faptul că nu a luat măsurile necesare pentru prevenirea tragediei de la Colectiv. În plus, nu a fost gestionată situaţia răniţilor, astfel încât mai multe persoane au murit după incendiu, deoarece nu au primit îngrijirile necesare sau a fost întârziată trimiterea lor în străinătate. 

Tot acum, un consilier juridic de la Ministerul Afacerilor Interne a cerut sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la articolele 43, 44 şi 45 din Codul de procedură penală, care se referă la reunirea cauzelor. Concret, MAI se opune ca acest dosar să fie unit cu dosarul aflat la Tribunalul Bucureşti în care este judecat fostul primar Cristian Popescu-Piedone. Atât procurorul de şedinţă, cât şi avocaţii victimelor s-au opus acestei solicitări. 

Decizia, miercuri 

Judecătorul care se ocupă de acest caz a anunţat că se va pronunţa miercuri pe cererea de introducere a statului român în proces şi în cazul excepţiei ridicate de MAI. De asemenea, magistratul va decide şi dacă trimite dosarul Colectiv la Tribunalul Bucureşti. 

Cei trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. 

În dosar mai sunt judecaţi Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL. 

Dosarul a fost trimis în instanţă de Parchetul General pe 28 aprilie 2016, iar timp de aproape 10 luni procesul s-a desfăşurat în camera preliminară, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel