Dosar BĂSESCU, REDESCHIDERE. Mihai Gâdea, DEZVĂLUIRE

Mihai Gâdea a dat informații-cheie din dosarul ce-l vizează pe Traian Băsescu, dosar închis inițial după audieri. 

Mihai Gâdea a declarat, în această seară, în emisiunea ”Sitneza Zilei”:  ”Avocatul Toni Neacșu, fost judecător, fost magistrat, a fost chiar membru în CSM, actualmente avocat, este avocatul grupului GRIVCO, cred că și al profesorului Dan Voiculescu, și contestă dosarul deschis la Parchetul General după aceste înregistrări în care Traian Băsescu stabilea, în biroul său, cu doamna Kovesi și cu Florian Coldea, ce trebuie să facă, pe cine să aresteze și cum să facă. După apariția acestei înregistrări, se face dosarul penal, se fac niște audieri de formă, se clasează. Se face această contestație, în urma căreia -AICI VINE BOMBA - dosarul se REDESCHIDE. Decizia de clasare este infirmată, ceea ce înseamnă că toate personajele din dosar vor fi audiate și, după caz, se vor stabili faptele penale comise.

Bomba pe care o aflăm, un secret, este că nu au fost audiați doar Traian Băsescu și Florian Coldea, ci și Laura Codruța Kovesi. După ce sunt audiați, se clasează dosarul.”

Chirieac: Nu putea să fie clasat

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat: ”E o bilă albă pentru instanța care a hotărât acest lucru. E o veste bună după un lung șir de vești îngrijorătoare din justiția din România. Cu siguranță, un asemenea dosar nu putea să fie clasat, trebuia să-și continue investigația până când aveam un rezultat, nu o clasare pe repede înainte”. 

[citeste si]

Sociologul Marius Pieleanu a declarat: ”Eu cred că se va face lumină în mai multe dosare. Asistăm, în ultimele luni, de când în decembrie 2016, au fost câștigate alegerile de PSD - ALDE, de o reconfigurare a justiției din România, sunt suficient de multe exemple, de achitare, de amânare care să mă facă să cred că, cel puțin la nivel de judecători, lucrurile se așează pe un făgaș normal. Eu cred că un merit deosebit îl are noul management al instituțiilor de forță, cum ar fi SRI”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel