Donald Trump, mesaj surprinzător pentru Coreea de Nord

Donald Trump a transmis Coreii de Nord un nou mesaj, în contextul pregătirilor pentru summit-ul bilateral.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a subliniat duminică 'potenţialul strălucitor' al Phenianului, lovit de severe sancţiuni internaţionale, şi a confirmat că o echipă americană se află în Coreea de Nord pentru a pregăti istorica sa întâlnire cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, relatează AFP.

'Echipa noastră americană a ajuns în Coreea de Nord pentru pregătirile summitului meu cu Kim Jong Un', a scris preşedintele SUA pe Twitter, confirmând ultimele răsturnări de situaţie în această saga diplomatică cu un obiectiv totuşi crucial avut în vedere: denuclearizarea Peninsulei Coreene unde Nordul şi Sudul continuă să fie tehnic în război, la 65 de ani după încheierea conflictului.

Mesaj surprinzător

'Coreea de Nord are un potenţial strălucitor şi va fi o mare naţiune economică şi financiară într-o bună zi. Kim Jong Un este de acord cu mine în această privinţă. Asta se va întâmpla!', a mai scris el, fără să precizeze dacă se referă la faimosul summit ori la un viitor prosper pentru Coreea de Nord.

Anterior în cursul zilei de duminică, Departamentul de Stat anunţase că o delegaţie americană discută cu responsabili nord-coreeni la Panmunjon, în Zona demilitarizată (DMZ) dintre cele două Corei, despre un posibil summit SUA-Coreea de Nord.

'Continuăm să ne pregătim pentru o întâlnire între preşedintele Donald Trump şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un', a precizat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei de la Washington, Heather Nauert, într-un comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel