Doi din trei oameni de afaceri, speranţe pentru o revenire rapidă a economiei

Aproximativ două treimi dintre liderii afacerilor la nivel mondial cred că piaţa europeană îşi va reveni repede în urma crizei economice generate de COVID-19. 

Aproximativ trei din 10 de respondenţi (29%) se aşteaptă ca revenirea economică în Europa să fie destul de rapidă ('în formă de V'), în timp ce 37% anticipează o revenire mai lentă, dar constantă, în formă de U în următoarele 12 luni, arată raportul 'Bold Moves in Tough Times', bazat pe un sondaj la care au participat aproximativ 500 de directori de companii din Europa, America de Nord şi regiunea Asia-Pacific din 15 industrii.

Conform studiului Accenture, printre cele mai optimiste sectoare se numără cel al comunicaţiilor, mass-media şi al divertismentului, unde 52% dintre respondenţi se aşteaptă la o revenire în formă de V pe pieţele europene, urmat de cel de asigurări cu 47%. La polul opus se află sectorul auto şi cel al companiilor aeriene/travel/transporturi doar 7% şi, respectiv, 12% dintre respondenţi aşteptându-se la o revenire rapidă. O perspectivă optimistă se poate observa şi în domeniul produselor farmaceutice/biotehnologie/ştiinţele vieţii, cu 34% dintre liderii acestui sector aşteptându-se la o creştere a cererii în Europa ca urmare a pandemiei.

Care sunt ţările cu cea mai rapidă revenire



Studiul arată, de asemenea, că directorii se aşteaptă ca economiile din Germania, Marea Britanie şi Ţările Nordice să se refacă cel mai rapid după recesiune, urmate de Franţa, Spania şi Italia. În plus, oamenii de afaceri europeni sunt optimişti în ceea ce priveşte competitivitatea Europei, deoarece patru din 10 respondenţi (39%) consideră că firmele europene vor fi mai competitive faţă de cele din SUA decât au fost înainte de criză şi chiar mai mulţi (43%) cred că firmele europene vor fi mai competitive în comparaţie cu cele chineze.

"Optimismul cu privire la revenirea economică şi competitivitatea Europei oferă companiilor de pe continent o ocazie unică de a-şi consolida poziţia de lider şi de a reduce decalajul faţă de concurenţii lor americani şi asiatici. Totuşi, acest lucru va depinde de cât de bine vor transforma optimismul în acţiuni îndrăzneţe. Cel mai mare risc este ca liderii de afaceri europeni să rămână dependenţi într-o proporţie considerabilă de sprijinul guvernamental, să fie defensivi şi să investească prea puţin în inovaţii radicale - deoarece competiţia lor globală nu va aştepta", a declarat Jean-Marc Ollagnier, CEO Accenture Europa, conform Agerpres. 

Potrivit sursei citate, deşi companiile europene intenţionează să accelereze transformarea digitală, este posibil ca investiţiile lor mai lente în inovare să nu le permită să ajungă din urmă companiile americane şi chineze.

Cercetarea se bazează pe un sondaj efectuat cu sprijinul a 478 de directori de companii din 15 ţări şi 15 industrii. Studiul a fost realizat în luna mai 2020 şi acoperă companii cu venituri anuale care depăşesc 500 milioane dolari. Industriile reprezentate includ: companii aeriene/travel/transporturi; auto; bancar; comunicaţii/media/divertisment; produse chimice; bunuri de consum; energie; High Tech; bunuri şi echipamente industriale; asigurări; farmaceutică/biotehnologie/ştiinţele vieţii; servicii publice; retail; software/platforme şi utilităţi. Ţările reprezentate includ Australia, Austria, Belgia, Canada, China, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Luxemburg, Olanda, Spania, Elveţia, Regatul Unit şi Statele Unite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel