Dispută pe aurul României. Soluția lui Dan Voiculescu

Omul de afaceri Dan Voiculescu comentează recenta dispută între parlamentari și BNR în ceea ce privește aurul României depozitat în Marea Britanie.

"Recenta dispută pe tema unei eventuale relocări a rezervei de aur a României alimentează conflictul mocnit dintre majoritatea parlamentară (cu extensia naturală spre Executiv) și Banca Națională a României. Ceea ce părea, la început, o polemică punctuală între parlamentari și Guvernatorul BNR, riscă să devină un veritabil război instituțional. Încercând să înțeleg argumentele legitime ale fiecărei părți, nu pot să nu observ – la fel ca majoritatea populației – că România nu are nevoie de încă un conflict între autorități. Avem deja mai multe decat putem să ducem", a scris Voiculescu pe blogul său.

BNR s-a expus inutil

"Cu detașarea celui aflat în afara oricăror mize politice – și, poate, fără să cunosc toate detaliile actualei dispute – remarc că, implicându-se, în ultima vreme, în polemici publice, prin diverși purtători de mesaj, BNR s-a expus inutil. În egală măsură, cred că majoritatea parlamentară și Executivul, acționând cu înțelepciune, pot ajunge la un dialog constructiv cu banca centrală – din acest motiv am susținut și oportunitatea prezenței Conducerii BNR la dezbaterile parlamentare care au vizat instituția. Am convingerea că dacă s-ar crea un sistem de consultări sistematice între Guvernatorul BNR, pe de o parte, și reprezentanții la vârf ai Parlamentului și Executivului, pe de altă parte, ar fi prevenite multe blocaje. Cred, spre exemplu, că o întâlnire directă între Președintele PSD (coinițiator al propunerii legislative referitoare la repatrierea aurului României) și Guvernatorul BNR, pe tema plasării rezervei de aur, ar rezolva rapid o dispută care, altfel, va consuma inutil energia ambelor tabere. Pentru a putea să evoluăm, pentru a deveni mai mult decât periferia haotică a lumii civilizate, ar ajuta să apelăm, cât mai des și cu bună credință, la dialog constructiv", a adăugat Voiculescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel