Discurs Juncker. Austria se opune

juncker
juncker

Liderii Austriei s-au pronunțat joi împotriva dorinței președintelui executivului european Jean-Claude Juncker de a vedea cât mai multe țări din UE alăturându-se zonei euro și au evocat precedentul crizei din Grecia, relatează France Presse.

"Consider acest concept ca negândit", a declarat cancelarul social-democrat Christian Kern, subliniind că prioritatea europeană trebuie să vizeze lupta împotriva fraudelor fiscale și a dumpingului social. Criteriile de la Maastricht trebuie respectate cu strictețe, a insistat el.

"Atât timp cât acest lucru nu este rezolvat, o extindere a zonei euro nu are niciun sens, deoarece va crește doar problemele", a apreciat cancelarul austriac într-o intervenție la postul public de radio Österreich 1 (Ö1), evocând "exemplul-școală al Greciei".

În discursul său anual privind starea Uniunii, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a amintit că euro avea "vocația să devină moneda unică a întregii Uniuni Europene" și a propus crearea "unui instrument de aderare, oferind o asistență tehnică și uneori financiară de preaderare".

Ministrul de externe conservator Sebastian Kurz a agitat și el spectrul Greciei. "Zona euro și spațiul Schengen sunt deschise tuturor celor care îndeplinesc criteriile. Dacă aceste criterii nu sunt îndeplinite, nimic nu este posibil. Trebuie să evităm ca o situație ca în Grecia să se întâmple din nou", a spus el.

Heinz-Christian Strache, liderul principalului partid de opoziție, formațiunea de extrema dreaptă FPÖ, a afirmat că anumite țări din UE nu sunt dornice să se alăture zonei euro.

"Se pare că vrem să-i constrângem pe cei care nu o doresc", a spus el, declarând că Juncker este un "centralizator", care "nu au învățat nimic din Brexit".

În discursul său despre starea Uniunii, Juncker a declarat că UE trebuie să primească rapid Bulgaria și România în spațiul Schengen, dar și Croația la momentul potrivit, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel