Deputatul Petru Movilă candidează la şefia PDL Iaşi

Petru Movila
Petru Movila

Deputatul PDL Petru Movilă şi-a anunţat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, candidatura la funcţia de preşedinte al filialei judeţene Iaşi a formaţiunii politice, acesta fiind sprijinit de colegul său de Cameră, deputatul Daniel Oajdea.

Petru Movilă susţine că şi-a depus candidatura la funcţia de şef al PDL Iaşi încă de miercuri, după ce în prealalbil a concluzionat că a ajuns la 'maturitate politică'.

Prezent la eveniment, deputatul Daniel Oajdea şi-a declarat susţinerea pentru Petru Movilă, precizând în acest sens că apreciază mai mult 'verticalitatea decât experienţa'.

Petru Movilă a spus totodată că îşi doreşte 'ca aceste alegeri din PDL Iaşi să nu aducă tranşee în partid'.

„După ele, indiferent cine câştigă, trebuie să fim şi să rămânem colegi care să lucreze după reguli foarte clare ale partidului' mai ales că 'o competiţie cu reguli corecte, clare, nu face altceva decât să întărească organizaţia, dacă suntem normali la cap“, a spus el.

Până acum, deputatul Nicuşor Păduraru, fost prefect, senatorul Dumitru Oprea, fost rector al Universităţii Alexandru Ioan Cuza şi fost europarlamentar, şi-au mai anunţat intenţia de a candida la şefia organizaţiei judeţene a PDL. Alegerile pentru această funcţie se vor desfăşura, cel mai probabil, la mijlocul lunii aprilie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel