DECLIC: Nu vom accepta bani nici de la Guvern, nici de la companii care abia așteaptă să-și spele imaginea

Guvern PNL
Guvern PNL

Organizația DECLIC a spus că nu acceptă bani de la Guvern.

Organizația civică DECLIC a transmis abonaților newsletterului că au nevoie de sprijin în derularea activităților de monitorizare a liderilor politici. Reprezentanții asociației au spus că nu vor primi bani de la Guvern.

Iată mesajul trimis de DECLIC:

”Dragă Anca,

Înainte să încep să îți scriu acest e-mail mi-am adus aminte de toți cei care mi-au spus în ultimii ani că Declic nu e un model de organizație care poate funcționa în România.

Mi-au spus că oamenii nu o să se implice. Mi-au spus că politicienii o să ne ignore. Mi-au spus că petițiile nu au nicio valoare, că internetul nu poate schimba ce se întâmplă în lumea „reală".

Mi-au spus, mai ales, că o organizație care își propune atât de mult nu poate supraviețui bazându-se, aproape în totalitate, doar pe mici donații venite de la membrii comunității.

După doi ani de când sunt în echipa Declic, după doi ani și multe campanii de succes ale acestei comunități, pot să spun că toți acești sceptici s-au înșelat amarnic. Sutele de mii de oameni care s-au implicat le-au dovedit că s-au înșelat.

Dar criticii Declic au fost și mai vocali în ultimul an. Era de așteptat să fie, mai ales cei pe care i-am deranjat. Țin minte când am venit prima dată la biroul Declic, la interviul de angajare, am văzut un sticker pe care era scris „Bucuroși să deranjăm".

În ultimii ani am aflat că, într-adevăr, Declic deranjează multă lume. I-am deranjat pe cei de la Holzindustrie Schweighofer și pe sutele de industriași mici și mari care se îmbogățesc din furtul de lemn. Și mai ales pe politicienii a căror carieră se bazează pe a face lobby pentru proiectele ce distrug mediul.

Eu și colegii mei ne-am propus să-i deranjăm și mai tare în 2020. Asta înseamnă că trebuie să devenim și mai vocali și mai puternici. Ne-am propus să mai angajăm un campaigner care să ne ajute pe campaniile de mediu. Asta dacă reușim să convingem suficient de mulți oameni să contribuie, lunar, pentru a susține tot ce ne propunem pentru a proteja mediul.

Nu vom accepta bani nici de la guvern, nici de la companii care abia așteaptă să sponsorizeze o organizație ca a noastră pentru a-și spăla imaginea. Îți scriu ție pentru că pot să apelez doar la oameni ca tine, cărora sper că le-am câștigat încrederea. Doar așa ne putem păstra independența. Doar așa vom putea să milităm pentru valorile noastre, nu ale finanțatorilor.

De implicarea celor ca tine depinde succesul sau eșecul campaniilor de protejare a naturii derulate de Declic. Facem tot ce putem, dar fără un buget minimal e pur și simplu imposibil. Ce zici, poți contribui la acest efort? Nu e nicio supărare dacă nu îți poți permite, din motive financiare, să ne sprijini lunar. O poți face în multe alte moduri. Dar dacă te poți lipsi de câțiva bănuți, ar însemna foarte mult.

Fiecare leu pe care l-am primit în 2019 a contat. Iată ce am făcut, câteva argumente că acești bani sunt folosiți cu rost:

Nu ne temem să mergem în instanță când de asta depinde salvarea pădurilor sau a râurilor. Și am început să câștigăm. Ne-am luptat în instanță pentru a salva Certejul de mineritul cu cianuri și am deschis procese pentru a bloca hidrocentrale ce ar distruge râul Jiu.
Am finanțat 2 investigații jurnalistice care au arătat cât lemn se fură și, mai ales, care sunt metodele prin care mafia lemnului pune pe piață ce a furat.


Am vorbit despre nevoia reciclării și am trimis kituri către 8 000 de membri.


Am susținut protestele tinerilor Fridays for Future și am cerut declararea urgenței climatice.


În parteneriat cu alte asociații de mediu am organizat marșul pădurilor.


Am organizat un protest față de inacțiunea procurorilor în cazul pădurarului mort la datorie în Maramureș și am obținut mutarea anchetei la București.


Am ieșit la protest pentru a cere colectare selectivă și pentru a bloca o nouă lege a minelor.


Dar mai avem atâtea de făcut! În 2020 trebuie să ne asigurăm că ministrul mediului își va ține promisiunile. Da, se declară un ecologist, spune că va bloca mafia lemnului și că va impune o politică pentru atenuarea și prevenirea schimbărilor climatice. Dar asta se va întâmpla doar dacă noi, comunitatea Declic, nu ne oprim la jumătatea drumului. Trebuie să batem la ușile tuturor factorilor de decizie de care depinde succesul campaniilor de mediu. Și putem face asta doar dacă avem și sprijinul tău.

Te poți alătura membrilor Declic care țin în viață campaniile pentru mediu?

Îți dorim un sfârșit de an bun,

Antoniu și echipa Declic”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel