Declarații ȘOC. Preot: Mergeţi fraţilor în pădure şi puneţi-vă ştreangul

Este anchetă la Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului după ce un preot ar fi făcut declarații șocante în fața credincioșilor. 

Este anchetă la Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului după declarațiile surprinzătoare ale unui preot. Ancheta îl vizează pe stareţul Mănăstirii Cotmeana, Ioasaf Boiciuc, după ce în presă a apărut o filmare în care preotul foloseşte un limbaj apreciat ca "necuviincios" la adresa credincioşilor, în timpul unei slujbe.

"Cu privire la informaţiile apărute în presă, în data de 29 martie 2019, ca urmare a unui material video, care face referire la limbajul necuviincios folosit de către Părintele Ioasaf Boiciuc, stareţul Mănăstirii Cotmeana, în cadrul unui serviciu religios săvârşit în biserica aşezământului monahal (...), imediat după aflarea acestor informaţii, la nivelul Centrului Eparhial a fost dispusă efectuarea unei anchete, pentru a se verifica cele semnalate în mass-media. Este cu totul regretabil că asemenea manifestări se întâmplă şi produc, desigur, tulburări în rândul clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române", se arată într-un comunicat transmis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

Preotul are interzis la oficierea slujbelor

Conform aceleiaşi surse, stareţul Ioasaf Boiciuc a fost oprit de la oficierea slujbelor bisericeşti pe perioada derulării anchetei care îl vizează.

"După finalizarea anchetei de către organele eparhiale competente, vor fi luate măsurile pastorale şi administrative care se impun. Dorim să menţionăm că Părintele Stareţ Ioasaf Boiciuc se află de mai mult timp sub tratament medicamentos, datorită unor suferinţe mai vechi, fiind uneori sensibil la neputinţele omeneşti", precizează Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

Ce a spus preotul în biserică

Potrivit unei filmări apărute în presă, Ioasaf Boiciuc a fost deranjat de faptul că cei aflaţi în biserică nu au păstrat liniştea în timpul slujbei.

"Mergeţi fraţilor în pădure şi puneţi-vă ştreangul şi la revedere (...). La Cotmeana nu se vorbeşte în biserică. Fiţi atenţi că vă dau şi peste bot şi vă scot dinţii", a spus, printre altele, stareţul de la Cotmeana. El a folosit apoi şi expresii vulgare la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, la care i-a trimis pe credincioşi să îl reclame dacă se simt lezaţi de limbajul folosit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel