Brandon Ambrosino scrie, pe BBC.com, de ce nu ne vom mai întoarce niciodată la normal. Scrie din biroul său de acasă, purtând halatul de baie. Este în izolare, ceea ce înseamnă că poate ieși din casă doar pentru motive specifice, precum cumpărături alimentare sau pentru sănătate. ”În afară de soțul meu și vecini, nu mi-am mai petrecut timp fizic cu nimeni de o lună. Vorbesc cu părinții mei prin apel video și-mi sun alte rude prin Facebook Messenger. Stau la curent cu viețile prietenilor mei mulțumită multor update-uri de pe social-media. Fac cumpărături în mare parte online, îmi petrec afară puțin timp dintr-o zi. Cât de anormal! Și totuși chiar și înainte de COVID-19, am scris adesea din biroul meu de acasă, am stat conectată cu familia mea și cu prietenii prin variate tehnologii, am făcut cumpărături online. Ordinul pentru a sta acasă poate fi nou, dar nu pot pretinde că distanțarea socială este fără precedent. Tehnologiile și social media ne-au distanțat unul de altul de ani de zile. Sigur, sunt una dintre norocoase. În jurul nostru, afacerile locale falimentează, sistemele de sănătate sunt încordate. Oamenii continuă să-și piardă, în mod neașteptat, pe cei dragi lor și regretă că nu pot fi alături de ei în ultimele lor momente” scrie jurnalista, conform sursei citate.
”Dar dacă vechea normalitate era greșită, de ce o numeam normalitate?”
Ambrosino subliniază că această situație ne-a făcut pe mulți dintre noi să ne întrebăm când vor reveni lucrurile la normal, dar și cum va arăta noua normalitate. Citând un alt articol, scrie: ”Ne întrebăm când lucrurile vor reveni la normal, dar realitatea e că nu vor reveni, nu la vechea normalitate, oricum. Dar putem atinge un nou tip de normalitate, chiar dacă această lume nouă curajoasă diferă în moduri fundamentale”. Jurnalista BBC subliniază că vechea lume este cea în care sistemele de sănătate și de guvernământ nu erau pregătite să facă față unei situații precum cea generată de COVID-19. Noua normalitate, în schimb, este, în mare parte, ca vechea normalitate, cu excepția că această nouă realitate este pregătită pentru o pandemie globală. ”Noua normalitate, cu alte cuvinte, schimbă ce era rău, dar păstrează ce era bun la vechea normalitate. Dar dacă vechea normalitate era greșită, de ce o numeam normalitate? De asemenea, dacă nouă normalitate este diferită față de vechea ei formă, cum am putea pretinde că avem de-a face cu ”normalul”? Ce mai înseamnă normalul până la urmă?” întreabă jurnalista.
Filosoful Charles Scott spunea că ”normal” are o anumită autoritate sau putere de a diviza lucrurile, de a le distinge, cuvântul trecând de la descriere la prescriere. Plecăm de la un fapt, pe care-l considerăm normal și tot ce diferă de norma noastră devine nu diferit, ci anormal sau mai puțin normal. ”De ce judecăm normalul ca fiind mai bun decât anormalul?” întreabă filosoful. Exemplul pe care-l dă este că a fi supraponderal e normal în SUA, dar mulți medici își sfătuiesc pacienții să fie ”anormali” în această privință.
”Am vrea să ne întoarcem acolo unde eram, dar, în același timp, nu am vrea. Vrem ca lucrurile să fie la fel ca înainte, dar, totodată, vrem să fie diferite. Vrem să ne întoarcem la normalitate, dar știm, adânc în interiorul nostru, că această călătorie nu va fi atât o întoarcere, cât o plecare. Întrebarea este, atunci, de ce folosim cuvântul normalitate în cele din urmă?” scrie jurnalista BBC.
”Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât rămân la fel”
În continuare, Brandon Ambrosino scrie că, în câteva luni, viața ei ”se va întoarce la normal, va sta acasă scriind, tot în halat, stând în contact cu familia prin video call. Pentru alții, drumul va fi mai lung, unele mici afaceri se vor redeschide, altele vor rămâne închise, unii oameni nu se vor mai întoarce niciodată, alții vor continua să se zbată pentru mâncare și pentru a-și plăti chiria. Unii politicieni vor face angajamente noi cu privire la accesul la asistența medicală publică. Ei ne vor reaminti să rămânem vigilenți în urma unei pandemii. Unii oameni vor fi de acord cu politicienii noștri; alții îi vor disprețui și îi vor critica pe social-media. Cu cât lucrurile se schimbă mai mult, cu atât rămân la fel...”.
Normalitatea în România înainte de Coronavirus
În România, înainte de această situație anormală, eram pe cale să demarăm alegeri anticipate, Bucureștiul era plin de mașini, iar primarul Firea era criticată că nu a făcut nimic pentru a decongestiona traficul. Pe scena politică era un război continuu, cu un PNL înarmat de ultimele scoruri din alegeri. Președintele era cel care se implica activ în schimbarea scenei politice. PNL ne spunea că oamenii, românii, nu mai vor actualul Parlament. PSD se zbătea în Opoziție. Cheltuiam. Economia se baza pe consum. Urmau măriri de pensii cu 40% și dublări de alocații. Se certau politicienii pe măriri. Se certau oamenii cu politicienii. Alții ieșeau în stradă, manifestându-și revolta în diferite moduri. Unele revoltătoare. Altele disperate. La metrou era aglomerație. Eram pe ultimele locuri în UE la folosirea săpunului și pastei de dinți. În tramvaie, mirosea urât. Spălatul pe mâini nu era o normalitate, nici distanțarea fizică. Citeam ce citeau alții în metrou, auzeam ce comandau la restaurante. Aglomerația însemna profit și unii profitam din plin de ea. Lista normalității de atunci e lungă. Întrebarea e:
Noi ne vom întoarce la acea normalitate?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
