De ce înmatricularea maşinii în Bulgaria este o afacere riscantă

masina inmatriculata in Bulgaria
masina inmatriculata in Bulgaria

Zeci de mii de maşini au fost înmatriculate de români în Bulgaria, pentru a scăpa de taxe. Există sute de firme care facilitează acest demers, care nu este lipsit de riscuri. Dar românii care cad pradă acestei tentații, de profita de fiscalitatea mai redusă a țării vecine, nu cunosc riscurile cărora se expun.

Potrivit legilor din Bulgaria, în  caz că proprietarul nu plăteşte impozitul către primărie, autovehicolul este automat radiat, nu ca în România unde trebuie urmate proceduri legale, somaţii etc. Unii ţepari din Bulgaria, care figurează cu zeci sau sute de maşini în registrele primăriilor, au încasat banii de la români, dar nu vor plăti taxele către stat, în noul an. Astfel, tot mai multe maşini care circulă în România cu numere de Bulgaria sunt, de fapt, radiate din circulaţie. Serviciile de circulaţie din zona euro au baze de date comune şi cei care circulă cu astfel de vehicole  pot fi în orice moment depistaţi la un control al autorităţilor româneşti. Informația a fost confirmată de reprezentanții Poliției Capitalei și cei de la Serviciul Înmatriculări, care atrag, în plus atenția asupra altor aspecte.

De la reținerea talonului până la dosar penal

Conform legilor românești si directivelor europene, cetățeanul român poate folosi o mașină înmatriculată în altă țară pe numele unui rezident din acea țară, numai pe durata a cel mult 3 luni. După această perioadă, i se reține reține talonul și numerele și se întocmește dosar penal. Acest lucru este prevăzut în Capitolul V, Sectiunea 6 art 82, aliniatul 4. din noul Cod Rutier. Mai mult, proprietarul - din acte - poate radia mașina, chiar dacă oferă mașina spre folosință cu procură sau contract. El poate folosi diferite pretexte. Dacă nu ați făcut act de vanzare-cumpărare, ci doar procura, îl obligați pe bulgar să înscrie mașina la Fisc, dar rămâneți cu emoții, pentru că vă poate lua mașina oricând. Totuși, dacă vrea neapărat să nu o înscrie la Fisc, o vinde fictiv catre altă persoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel