David Cameron către Klaus Iohannis: Leonard Orban și Viktor Orban sunt rude?-VIDEO

Dialog  plin de umor la Bruxelles între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul britanic, David Cameron.

Dialogul a avut loc la Summ-itul UE - Comunitatea Statelor Americii Latine şi din Caraibe. Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi premierul britanic David Cameron a început pe un ton relaxat, chiar din momentul în care oficialul român i-a prezentat delegaţia sa, potrivit Digi 24.

Klaus Iohannis: Colegii mei, domnul ambasador Motoc. Domnul Comănescu, consilierul meu. Domnul Orban, consilierul meu.

David Cameron: E vreo legătură cu Orban (n.r. premierul Ungariei)?

Klaus Iohannis: Nu prea cred!

David Cameron: Niciodată nu ai de unde să ştii!

Întâlnirea a continuat pe acelaşi ton şi în momentul pozei oficiale.

Klaus Iohannis: Să facem o fotografie serioasă.

David Cameron: Foarte bine.

Klaus Iohannis: Acum să dăm mâna.

David Cameron: Foarte bine.

Tonul s-a schimbat în momentul discuţiilor oficiale, când cei doi au vorbit despre libertatea de circulaţie în Uniunea Europeană, iar David Cameron i s-a plâns lui Klaus Iohannis că Marea Britanie are probleme din cauza imigranţilor care primesc beneficii sociale, fără să le merite.

„Nu a fost discuția centrată pe cetățenii români. Eu am propus să începem un proces de reflecție: cum putem despărți dreptul la liberă mișcare de dreptul la beneficii sociale. Problema fundamentală nu a fost că românii s-au dus acolo să muncească, ci că sunt oameni care merg acolo pentru a beneficia de anumite drepturi sociale, mai exact de ajutor de șomaj fără a fi muncit acolo. Tratatele Uniunii spun că cetățenii trebuie tratați egal. Și dacă cetățenii originari din acea țară beneficiază de ajutor de șomaj, atunci au fost unii care au speculat și s-au dus exact pentru ajutorul de șomaj acolo", a declarat președintele Iohannis.

Marea Britanie se confruntă cu un val de imigranţi în ultimii doi ani: 642.000 de oameni, dintre care 37.000 de români şi bulgari.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel