Daniela Simulescu, astrolog DC News: Nu am pretins niciodată a fi Dumnezeu. În asemenea caz, numai de astrograme nu îți arde

Daniela Simulescu, astrolog DCNews
Daniela Simulescu, astrolog DCNews

Daniela Simulescu, astrolog DC News, a povestit ce mesaj a primit.

”De dimineață, în timp ce filmam horoscopul zilnic, am primit un mesaj de la o doamnă, în care îmi povestea cu disperare că vrea să o ajut să înțeleagă de ce se întâmplă următoarea situație: soțul său, de 42 ani, asistent medical, cu un diabet de când era copil, este intubat. Că doctorii spun că este grav, și că ea este acasă, izolată, dar speră. Ca este dragostea vieții ei. Și că să îi dau un sfat.

I-am dat un sms în care i-am spus că îmi pare rau pentru suferința lor, i-am urat soțului toate cele bune și i-am mai precizat că nu am pretins niciodată a fi Dumnezeu. Bineînțeles că, în starea ei destul de vulnerabilă, a interpretat greșit mesajul meu.

Mi-a scris “Să înțeleg că lucrurile vor fi negative?”. Deci îmi punea vorbe în gură. Este adevărat că, în timp și spațiu, s-a creat o mentalitate distorsionată despre astrologi, dar chiar și așa. Mai înțeleg și disperarea din asemenea clipe cumplite, am trecut și eu pe acolo. În plus, știu că este nevoie de speranță. Dar credeți-mă, în asemenea caz, numai de astrograme nu îți arde. Și în plus, nu mă ocup cu “ghicirea”. Inițial, situația chiar m-a indispus pentru că mi se părea de neconceput faptul că în asemenea clipe, s-a gândit să sune un astrolog.

Ba chiar să insiste de câteva ori. Nu de mine depindea viața soțului său. Dar, pe urmă mi-am dat seama că, mai mult ca oricând, avem nevoie de sprijin emoțional/psihologic și că suntem din ce în ce mai singuri. Nu mai există busolă. Astrologul este om, este limitat. Iar eu, nici ca om și nici ca astrolog, nu voi răspunde la aceste cereri”, a scris Daniela Simulescu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel