Dancă (PNL): Iohannis are toată îndreptăţirea să ceară PSD-ALDE să abordeze serios chestiunea guvernării

Ionel Dancă, purtător de cuvânt PNL
Ionel Dancă, purtător de cuvânt PNL

Klaus Iohannis acţionează în cadrul constituţional şi are toată îndreptăţirea să ceară PSD-ALDE să abordeze serios problema guvernării, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

'Aşa cum a declarat, preşedintele României acţionează în cadrul constituţional. Şi la modul în care PSD-ALDE înţeleg să guverneze ţara, schimbând miniştri de la o zi la alta, consider că are toată îndreptăţirea să ceară celor din PSD şi ALDE să abordeze foarte serios chestiunea guvernării şi nu în acest mod', a afirmat Dancă, la Palatul Parlamentului.

Întrebat despre demisia ministrului Transporturilor, Dancă a spus că, în acest moment, sunt diverse informaţii cu privire la gestul lui Lucian Şova.

'Ceea ce pot să vă spun este că el are toate drepturile de semnătură până la eliberarea din funcţie', a adăugat Dancă.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că nu va mai exista nicio schimbare de miniştri în această săptămână, iar noua propunere de remaniere guvernamentală a PSD va fi analizată după Ziua Naţională. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel