EXCLUSIV  Dan Zaharescu (ARPIM), proiecte VITALE pentru sănătatea tuturor românilor: Asta trebuie făcut

Dan Zaharescu, directorul executiv al ARPIM, a venit cu un set de propuneri vizând sistemul de sănătate din România, propuneri esenţiale pentru ca pacienţii să beneficieze de servicii medicale comparabile cu cele din celelalte ţări ale Uniunii Europene. 

"Pe termen scurt, ar trebui să vorbim de un plan naţional de cancer, fiindcă, în perspectiva actuală, România trebuie să elaboreze un asemenea plan pentru a se alinia la planul european de cancer şi pentru a fi în linie cu celelalte ţări din UE.

Apoi, atunci când îi auzim pe reprezentanţii partidelor politice vorbind despre mai mulţi bani care vor fi alocaţi sănătăţii, direcţiile pe care aceşti bani se vor duce cu prioritate nu sunt foarte clare şi foarte bine structurate. Criza din acest moment vedem cu toţii că reprezintă un punct de inflexiune pentru sistemele de sănătate. În continuare suntem la coada clasamentului în privinţa procentului din PIB alocat sănătăţii, iar creşterile care sunt preconizate sunt departe de a ne da speranţa că la un moment dat vom reduce decalajul faţă de celelalte ţări. Dacă celelalte ţări sunt undeva la 8-10% de ani de zile, cum credem că vom putea să reducem aceste decalaje dacă noi abia trecem de la 5% la 5,5% pe an... Aici trebuie nişte decizii şi nişte programe care să fie mult mai coerente şi mult mai bine structurate.

E clar că este nevoie de un pact pe sănătate, dar propunerea ARPIM este de a merge către un Consiliu Strategic al Inovaţiei în Sănătate, care să creeze cadrul pentru a putea să anticipăm care vor fi evoluţiile pe termen mediu şi lung în domeniul sănătăţii", a declarat Dan Zaharescu în cadrul dezbaterii online "Ce votez pentru sănătate", organizată de DC MEDIA GROUP.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel