Magistrații de la Înalta Curte de Casație de Justiție au admis cererea fostului ministru Dan Șova, iar condamnarea cu executare a fost anulată, dosarul său fiind primul rejudecat în scandalul completurilor ilegale. Avocatul Lucian Bolcaș a comentat decizia Instanței.
Sper că este începutul. Ceea ce numiți bomba zilei este de fapt normalitate. Pentru mine, normalitatea în justiție a început să fie privită ca o bombă. Într-adevăr, desființarea acelei hotărâri presupune rejudecarea fazei în care s-a pronunțat hotărârea respectivă. În aceste condiții, este evident că normalitatea înseamnă rejudecarea acelei faze cu toate probele.
Ne-a costat foarte mult în ceea ce privește imaginea oamenilor, în ceea ce privește imaginea judecărilor. E drept să reparăm, a spus avocatul Lucian Bolcaș, prezent prin legătură telefonică, în emisiunea News Line, prezentată de Cristina Șincai, la România TV.
E vorba de deciziile legate de completele de 5 judecători, care nu au fost alcătuite în mod legal, nu printr-o tragere la sorți aleatorie, ci prin impunerea unor judecători care să facă necondiționat parte din ele. Strică echilibrul în această situație și evident la toate dosarele de 5 judecători care există această situație, procedura va fi absolut identică, a adăugat Bolcaș.
După ce în iunie 2018, Dan Șova a fost condamnat definitiv de către Instanța supremă la 3 ani de închisoare cu executare, în dosarul CET Govora, pentru trafic de influență, și eliberat în decembrie în baza completurilor constituite ilegal, magistrații de la ÎCCJ au admis cererea fostului ministru, iar cazul său va fi rejudecat.
Vezi și: Dan Șova, primul dosar rejudecat în scandalul completurilor ilegale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu