Corneliu Vadim Tudor, sfat pentru Traian Băsescu: Să stea în banca lui și să aștepte verdictul Justiției

Corneliu Vadim Tudor i-a transmis un sfat fostului președinte Traian Băsescu, după ce a aflat că acesta are încă nemulțumiri legate de vila din Gogol în care ar trebui să se mute.

"Traian Băsescu încearcă să distragă atenția de la numeroasele sale dosare penale  În situația în care numai în București sunt peste 60.000 de oameni fără locuință, este de-a dreptul o insolență să faci nazuri la o vilă pe care eu o cunosc. Este o vilă somptuoasă, excepțională. O celulă la Jilava n-ar putea să ia și el?", a declarat, luni, Corneliu Vadim Tudor, pentru România TV.

Traian Băsescu se mută în Gogol 2 de la Scroviștea. Fostul președinte, în inspecție, cu Maria Băsescu

Întrebat și cum comentează faptul că renovarea vilei din Gogol a costat RA-APPS 300.000 de euro, însă fostul președinte Traian Băsescu nu este pe deplin mulțumit, în condițiile în care nu are garaj, în apropiere se află un bloc cu patru etaje de unde poate fi supravegheat, dar și pentru că nu are un birou special unde să primească invitați speciali, Corneliu Vadm Tudor a ținut să-i transmită un sfat: "El a avut un birou luxos la Palatul Cotroceni și ce a făcut la acest birou. A făcut țara praf. Eu l-aș sfătui să stea în banca lui și să aștepte verdictul Justiției și să spună unde este flota României", a spus politicianul. 

Mădălin Voicu, dezlănțuit după ce Traian Băsescu a dorit un cal la vila din Gogol

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel