Cum au scăpat patronii de la COLECTIV? Ce îi cere ISU unui antreprenor obișnuit

Clubul Colectiv nu avea autorizaţii de la ISU pentru că patronii aveau o declaraţie pe propria răspundere care este cuprinsă într-un acord de funcţionare.

De ce nu au cerut aceștia autorizații de la ISU? Pentru că nu ar fi avut cum să primească din cauza cerințelor. O ilustrează un exemplu prezentat pe surse de DC News.

Se întâmpla în 2008. Patronul unei firme de comerț, cu sediul în Ilfov, avea o hală cu activități logistice și un loc de birouri. Nu avea niciun material inflamabil. Nu se lucra cu vopseluri, chimicale, ci strict cu ambajale. Nu exista nicio sursă de foc în clădire, iar fumatul era strict interzis. Aveau sprinklere (stropitori de apă) și patronul respectase normativele de construcție din acea perioadă.

În 2008, hala fusese inaugurată. La vreo șase luni de la acel moment, au venit pompierii și l-au pus să reconstruiască hala, să o facă din pereți rezistenți la incendiu, să schimbe sprinklerele cu unele după norme UE și să introducă un sistem sofisticat de avertizare în caz de incendiu. Toate cheltuielile au depășit 100.000 de euro. Au avut un termen de conformare de șase luni, ceea ce a crescut și mai mult cheltuielile. Au fost nevoiți să facă uși mai largi astfel încât cei 15 angajați care lucrau acolo să fugă dacă izbucnește un incendiu. 

În acest timp, undeva în București, un club cu o singură ușă de acces, celelalte 'sudate', un club cu burete inflamabil pe tavan, cu șipci de lemn, strânge 500 de oameni cu țigări și cu spectacol pirotehnic.

[citeste si]

Toate aceste lucruri explică de ce patronii de la Colectiv nu au cerut autorizație de la ISU. Dacă ar fi cerut, probabil nu ar fi primit niciodată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel