Criză în Moldova. Candidatura lui Vlad Plahotniuc la funcţia de premier, respinsă de Nicolae Timofti

Candidatura lui Vladimir Plahotniuc la funcţia de premier a fost respinsă, miercuri,  de preşedintele Nicolae Timofti. "Şeful statului consideră că există suspiciuni rezonabile că Vladimir Plahotniuc nu întruneşte criteriile de integritate necesare desemnării sale în funcţia de prim-ministru", se anunţă într-un comunicat al preşedinţiei.

Preşedintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a avut astăzi, 13 ianuarie a.c, la Reşedinţa de stat de la Condriţa, consultări cu reprezentanţii majorităţii parlamentare, constituite recent de un număr de 56 de deputaţi.

La consultări au participat Marian Lupu, Andian Candu şi Dumitru Diacov, reprezentând Patridul Democrat, şi Mihai Ghimpu, Corina Fusu şi Valeriu Munteanu, reprezentând Patridul Liberal.

Şefului statului i-a fost prezentată o declaraţie semnată de un număr de 55 de deputaţi, de susţinere a candidaturii domnului Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat, la funcţia de prim-ministru.

Făcând uz de dreptul său constituţional de a evalua calităţile, competenţa, experienţa şi capacitatea candidatului la funcţia de prim-ministru, şeful statului informează majoritatea parlamentară şi opinia publică despre decizia sa de a respinge candidatura domnului Vladimir Plahotniuc la funcţia de prim-ministru.

[citeste si]

Preşedintele Timofti îşi întemeiază decizia pe prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova şi pe Hotărâri ale Curţii Constituţionale, care a statuat pe data de 22 aprilie 2013 că „orice mandat politic trebuie să se bazeze pe standarde ridicate în materie de integritate" şi „este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate", a precizat președinția Republicii Moldova.

Candidatul PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc, avea susținerea a 56 dintre cei 101 deputați ai Parlamentului Moldovei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel