Cristian Pomohaci: Am fost un copil problemă. Eram bătut des

Preotul Cristian Pomohaci a apărut într-o emisiune televizată acolo unde a spus că în copilărie a avut un comportament pedepsit foarte aspru de părinții săi, care obișnuiau să îl bată cu cureaua.

"Pot să vă spun eu şi pot să spun lumii întregi că am fost cel mai rău copil din lume, să ştiţi. Nu exagerez. Nu am fost un copil ascultător, să ştiţi. Asprimea şi duritatea părinţilor care au avut o m-au făcut să înţeleg ce bine e să fie un părinte dur cu copilul lui pentru că îl face să fie om în lume. Mama ne bătea mai tare, tata ne bătea mai rar, era mai puţin acasă, mama ne bătea mai des. La noi nu era nuieluşa, era numai jordă şi curea. Amândouă sunt dureroase, să stiţi”,  a spus  Cristian Pomohaci în cadrul emisiunii Acces Direct.

Preotul Cristian Pomohaci este acuzat că ar fi încercat să corupă un minor. Părintele nu va mai avea voie să oficieze niciun fel de slujbă bisericească timp de 30 de zile şi va trebui să aducă dovezi pentru demontarea acuzaţiilor care i se aduc.
 
Acuzațiile asupra preotului a împărțit lumea în două tabere. Unii cer excluderea sa din preoție, în timp ce alții, așa cum a fost cazul astăzi și-au manifestat susținerea publică față de el. Un memoriu semnat de 1700 de oameni care cer clemență pentru Pomohaci a fost depus la Patriarhie.
 
[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel