€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Coreea de Nord simulare atac SUA. VIDEO

kim_jong_un_56278100 kim jong
 

Coreea de Nord a difuzat o înregistrare video în care simulează un atac cu rachete împotriva unui oraș din SUA, în cadrul festivităților ocazionate de împlinirea a 105 de la nașterea...

Conform imaginilor, ceea ce pare a fi o rachetă balistică cu rază intermediară de acțiune este lansată de Coreea de Nord, aceasta traversează Oceanul Pacific și lovește un oraș neidentificat din SUA.

În final, imagini cu un drapel american în flăcări sunt suprapuse peste cele ale unui cimitir.

Înregistrarea video a fost difuzată duminică pe un ecran gigant într-o sală imensă de spectacole din Phenian, sub acompaniamentul unui cor al armatei, în plină escaladare a tensiunilor în Peninsula Coreea. Corul interpretează un cântec în onoarea unităților de artilerie Hwasong, responsabile pentru cele mai multe dintre recentele lansări de rachete cu rază scurtă și medie de acțiune. Cântecul include versurile: Mândrele noastre rachete Hwasong explodează și rachetele zboară cu viteza fulgerului pentru a sfida imperialismul.

Tensiunile au escaladat semnificativ în ultimele săptămâni în Peninsula Coreea, pe fondul amenințărilor Washingtonului, care a sugerat că ar putea proceda la un atac preventiv împotriva Phenianului dacă acesta continuă testele cu rachete balistice sau nucleare.

Ultimul astfel de test a avut loc duminica trecută, când Coreea de Nord, care cu o zi înainte organizase o parada militară la care a prezentat noi presupuse rachete intercontinentale, a încercat fără succes să lanseze ceea ce a părut a fi o rachetă cu rază medie de acțiune, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close